Zelenski anunță restricții în toată Ucraina, după ce rușii au dezlănțuit 81 de rachete în cursul nopții

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 09-03-2023

Actualizat: 09-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stirileprotv.ro

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski denunţă joi ”tactici mizerabile” ruseşti, în urma unui nou val de atacuri masive care au vizat capitala ucraineană şi nouă regiuni în Ucraina, relatează AFP. ”Inamicul a lansat 81 de rachete, încercând din nou să-i intimideze pe ucraineni, folosindu-şi din nou tacticile mizerabile”, denunţă într-o postare pe Telegram Zelenski.

Aceste atacuri au vizat Kievul şi nouă regiuni situate în centrul, sudul şi vestul Ucrainei, acuză el.

”Sistemul energetic este în curs de restabilire. Restricţii au fost impuse în toate regiunile”, anunţă Zelenski cu privire la întreruperi ale alementării cu apă, electricitate şi căldură.

”Din nefericire există răniţi şi morţi. Le transmit condoleanţe familiilor”, anunţă şeful statului, fără să prezinte un bilanţ.

HARKOVUL, FĂRĂ CURENT, APĂ ŞI CĂLDURĂ

Oraşul Harkov, situat în estul Ucrainei, a rămas joi fără electricitate, apă şi încălzire, în urma atacurlor ruseştri masive care au atins infrastructuri esenţiale, a anunţat primarul Igor Terehov.

”Nu mai e curent în tot oraşul”, a anunţat el la televiziune.

”Transportul electricităţii nu funcţionează. Nu exisrtă încălzire şi aprovizionare cu apă, din cauza lipsei de tensiune în reţeaua electrică”, a anunţat el.

40% DINTRE CONSUMATORII DIN KIEV, FĂRĂ CĂLDURĂ

Aproximativ 40% dintre consumatorii din Kiev au rămas joi fără căldură, în urma atacului rus, anunţă Administraţia Militară a capitalei ucrainene.

”Întreriperi de electricitate de urgenţă nu permit să se asigure încălzirea a 40% dintre consumatori la Kiev”, precizează într-o postare pe Telegram administraţia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri