Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Zilele Culturii Sefarde la Bucureşti, între 15 şi 16 noiembrie, la Institutul Cervantes

news.ro
Institutul Cervantes

Zilele Culturii Sefarde la Bucureşti, eveniment tradiţional în spaţiul cultural românesc, va avea loc pe 15 şi 16 noiembrie, la Institutul Cervantes, potrivit news.ro.

Evenimentul este organizat de Institutul Cervantes din Bucureşti şi Centrul de Studii Ebraice „Goldstein Goren”, în colaborare cu Ambasada Spaniei la Bucureşti, Ambasada Turciei în România, Festivalul Internaţional de Film Evreiesc, Forumul B´nai B´rith „Dr. Moses Rosen”, Muzeul Muncipiului Bucuresti şi Fraterna Association, la sediul Institutului din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38.

Program:

Marţi, 15 noiembrie 2022

17.30-18.00 | Vernisajul expoziţiilor Evreii în documente din Imperiul Otoman şi Turcia modernă oferită de Ambasada Turciei la Bucureşti

#FemeiRezistente, expoziţie creată şi organizată de către Muzeul Holocaustului din Buenos Aires şi oferită de Ambasada Spaniei în România.

18.00-19.00 | Dialog între ambasadori: Experienţa sefardă în Spania şi America Latină

Participă: E.S. Domnul Reuven Azar, Ambasadorul Israelului în România, şi E.S. Domnul José Antonio Hernández Pérez-Solórzano, Ambasadorul Spaniei la Bucureşti

19.00 | Proiecţia filmului Shlomo Bar, în prezenţa regizorului Gilad Inbar, urmată de o sesiune de Q & A.

Miercuri, 16 noiembrie 2022

18.00-19.00 | Masa rotundă Folclorul sefard

Participă: Donna Levy (Uruguay), Solomon Bali (Bulgaria), Rebecca (Rita) Gabbai (Grecia).

Ilustraţie muzicală: Bogdan Mihailescu (chitară) – muzică sefardă

Moderator: Felicia Waldman

Invitaţi la manifestări:

Donna Levy, soţia E.S. Alberto Antonio Rodriguez Goni, ambasadorul Uruguay la Bucureşti, s-a născut la Tel Aviv în 1957, dar a crescut de la vârsta de 3 ani la Buenos Aires, unde a urmat şcoala primară şi liceul. Forţată de situaţia politică din Argentina anului 1978 să abandoneze Facultatea de Drept şi să se întoarcă în Israel, şi-a terminat acolo studiile, lucrând apoi peste 25 de ani în poziţii de conducere la Swissair. Fiica unui tată născut la Ierusalim şi a unei mame sefarde, azi în vârstă de 94 de ani, care se numără printre puţinii supravieţuitori ai Holocaustului din Salonic, îşi aduce aminte de bunica din partea mamei, născută Gategno, care în ciuda faptului că şi-a trăit întreaga viaţă între Salonic şi Atena nu a învăţat niciodată greaca, folosind întotdeauna limba ei maternă, ladino (iudeo-spaniola). Ladino a fost astfel limba prin care a putut comunica toată familia.

Născut la Sofia în 1967 şi specializat în consultanţa de afaceri, Solomon Bali este activ ca analist politic, expert în antisemitism şi radicalism şi apărător al drepturilor omului. S-a implicat în reorganizarea comunităţii evreieşti din Bulgaria după căderea comunismului şi este membru al mai multor organizaţii evreieşti internaţionale. Crescut într-o familie cu tradiţie sefardă, consideră că ladino este o componentă semnificativă a identităţii sale. „Este o limbă care nu doar ne defineşte comunitatea, ci ne şi modelează viziunea asupra lumii”.

Rebecca (Rita) Gabbai s-a născut la Atena în 1935 din părinţi sefarzi veniţi din Turcia. A lucrat peste 20 de ani ca ofiţer cultural la Ambasada Statului Israel în Grecia şi a ocupat diverse poziţii în cadrul comunităţii evreieşti ateniene. Actualmente este vice-preşedintă a organizaţiei B’nai Brith Atena. Autoare a numeroase cărţi ştiinţifice în limba greacă, a publicat, de asemenea, trei volume de poezie în ladino (Kinyentos anyos despues, Fuente de mi tradisyon, Poezias de mi vida), dar şi primul Dikssionario Grego-Ladino (2004). Promotoare activă a limbii şi culturii iudeo-spaniole, ţine cursuri pentru adulţi şi lucrează în acest moment la o carte despre prezenţa evreiască la Atena.

Câştigător, în 1984, al marele trofeu al Concursului naţional de chitarǎ clasicǎ de la Sinaia şi beneficiar al unui stagiu de perfecţionare cu profesorii Gary Ryan şi Carlos Bonell, la Royal Academy of Music din Londra, în perioada 1997-2006, Bogdan Mihǎilescu a desfăşurat ulterior o intensǎ activitate concertisticǎ şi pedagogică în România, Germania, Africa de Sud şi Marea Britanie, realizând în acelaşi timp înregistrări în studiourile de radio, televiziune şi artǎ cinematograficǎ din Bucureşti. În 2007 s-a restabilit în România şi s-a dedicat exclusiv muzicii de camerǎ dând numeroase recitaluri în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, dar şi în străinătate, alături de prestigioşi muzicieni în formule camerale de la duet la cvintet.

Regizor şi producător de film israelian, Gilad Inbar a absolvit Şcoala de Film şi Televiziune Sam Spiegel din Ierusalim. Inbar a regizat filmele documentare Shlomo Bar - a musical documentary (2021) şi The Hungarian Cube – a Journey with Andre Hadju (2013). Shlomo Bar este unul dintre cei mai importanţi şi originali artişti muzicali din Israel. Timp de patruzeci de ani, împreună cu trupa sa, Natural Gathering, a compus o muzică care exprimă într-un mod unic sufletul israelian – amestec emoţionant de Est şi Vest care produce compoziţii de o mare frumuseţe, exprimând în acelaşi timp protestul şi durerea socială. În film, Shlomo examinează traiectoria vieţii sale printr-o serie de întâlniri cu personalităţi cheie din trecut şi din prezent, împletite cu fragmente din cântecele sale care completează şi susţin povestea filmului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.