Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti - Momente ale rezistenţei anticomuniste, prezentate la Galeriile de Artă din Focşani

detinuti politici

Principalele momente ale rezistenţei anticomuniste au fost prezentate, joi, de Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti, la Galeriile de Artă din Focşani, în cadrul unui eveniment organizat de Muzeul Vrancei.

"Astăzi sărbătorim Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din România, iar Muzeul Vrancei, care se ocupă inclusiv de tezaurizarea memoriei comunităţii, are obligaţia de a aminti despre istoria recentă a României, marcată de persecuţia la care s-a dedat regimul comunist împotriva celor care nu voiau să treacă la CAP, a celor care nu doreau să se înregimenteze ideologic. Iar Vrancea a trăit din plin aceste momente. Amintim numai de revolta ţăranilor din comunele Răstoaca, Suraia sau Vadu Roşca, care s-au opus colectivizării şi regimului, iar regimul a trimis trupele de securitate pentru a lichida răscoala, unii fiind împuşcaţi, alţii închişi şi chiar ucişi pentru crezul lor. Dar nu uităm nici de lupta partizanilor de pe Valea Râmnicului, din Munţii Vrancei şi până în podgoria Panciu, împotriva comunismului. Un alt moment al rezistenţei anticomuniste îl reprezintă şi persecuţia din zona monahismului din Vrancea. În 1959, aşezămintele monahale au fost închise, mănăstiri şi schituri au fost organizate colective, iar maicile au fost dezbrăcate de straiele călugăreşti. Toate acestea nu trebuie uitate, mai ales de tânăra generaţie", a declarat, pentru AGERPRES, managerul Muzeului Vrancei, Valentin Muscă.

Potrivit acestuia, intenţia este aceea de a amenaja în viitorul Muzeu al Vrancei un memorial al rezistenţei comuniste.

"Ne-am propus să adunăm amintirile care se mai păstrează în Vrancea şi să amenajăm în viitorul Muzeu al Vrancei un memorial al rezistenţei anticomuniste. Ne dorim ca pereţii muzeului să fie plini de chipurile tuturor celor care au suferit, de documente, scrisori, testamente, cărţi poştale. Ne dorim să creăm un model pedagogic, prin care tinerii noştri, şi nu numai, să vadă cum s-a suferit în anii '50, pentru ca partidele extremiste să nu se mai poată instaura niciodată în România", a precizat Valentin Muscă.

La eveniment au fost invitaţi elevi ai unor licee şi colegii din Focşani, precum şi supravieţuitori ai revoltelor anticomuniste şi urmaşi ai acestora, care le-au povestit tinerilor despre rezistenţa anticomunistă din Vrancea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.