Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ziua Familiei, o zi a promovării respectului şi atenției pentru familie - Mesajul deputatului Cristina-Elena Dinu cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei

arhiva personala
Elena Dinu

Deputatul PSD de Giurgiu Cristina-Elena Dinu a Transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei

 

„Printr-o rezoluție din anul 1993, ziua de 15 mai a fost declarată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite ca fiind Ziua Internațională a Familiei.

Obiectivul principal al acestei zile este de a accentua importanţa familiei şi de a promova valorile acesteia – egalitatea, dragostea, respectul, împărţirea echitabilă a responsabilităţilor casnice, combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, copiilor, persoanelor în vârstă, etc.

Ziua Familiei este un prilej de sensibilizare a tuturor cetățenilor și autorităților cu privire la problemele cu care se confruntă familia în societatea contemporană, dar și o bună ocazie de a celebra uniunea dintre soț, soție și copii.

Aniversarea de astăzi a Zilei Internaționale a Familiilor, care coincide și cu Ziua familie române, aduce în atenție rolul clasei politice în promovarea respectului şi atenției pentru familie.

Din acest punct de vedere, PSD a inițiat numeroase strategii și proiecte destinate îmbunătățirii condiției familiilor din România, precum și pentru creșterea responsabilității românilor de a-și forma o familie.

Din păcate, aceste măsuri benefice nu au fost continuate de către noii guvernanți, care au amânat sau chiar anulat anumite stimulente acordate familiilor de către PSD.

Nu în ultimul rând, Ziua Familiei este o oportunitate de a face front comun împotriva fenomenului violenței domestice și pentru protejarea drepturilor copiilor.

Mulți ani împreună, cu sănătate și armonie, tuturor familiilor din județul Giurgiu!” a transmis Cristina-Elena Dinu.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.