Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ziua internaţională a femeilor din mediul rural: Peste 8.700 de femei au beneficiat de măsuri de investiţii sprijinite prin PNDR 2020

Mediafax.ro
femeie din mediu rural sat

Numărul femeilor beneficiari ai măsurilor de investiţii sprijinite prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) este de 8.760, iar valoarea totală a contractelor încheiate de acestea cu AFIR este de peste 360 milioane de euro, potrivit ministrului interimar al Agriculturii, Adrian Oros.

În data de 15 octombrie este sărbătorită ziua internaţională a femeilor din mediul rural.

"Ziua internaţională a femeilor din mediul rural este sărbătorită în fiecare an la 15 octombrie pentru a conştientiza faptul că femeile de la sate contribuie la bunăstarea familiilor lor şi la dezvoltarea economiei rurale. Pentru mâinile trudite, pentru înţelepciune şi destoinicie, le mulţumim şi le respectăm. Prima zi internaţională a femeilor din mediul rural a fost celebrată la 15 octombrie 2008. Instituită de Adunarea Generală a ONU, această zi recunoaşte rolul critic şi contribuţia femeilor din mediul rural în consolidarea dezvoltării rurale, a agriculturii, îmbunătăţirea securităţii alimentare şi eradicarea sărăciei rurale", precizează ministrul citat într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, submăsurile accesate de femei sunt 4.1 şi 4.1a - Investiţii în exploataţii agricole şi pomicole, 6.1 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, 6.2 - Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale, 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici şi 6.4 Sprijin pentru investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole, potrivit Agerpres.ro.

Datele de monitorizare ale PNDR 2020, arată că, din totalul de 46.105 beneficiari ai acestor submăsuri, cele peste 8.000 de femei reprezintă 19%, a subliniat Oros.

"În ultimii ani, femeile au avut o contribuţie tot mai mare la dezvoltarea satului românesc prin accesarea fondurilor europene şi dezvoltarea unor afaceri de succes în mediul rural, reuşind astfel să prevină abandonul satului românesc. De asemenea, femeile antreprenor din mediul rural se implică în actul educaţional şi formativ al copiilor şi tinerilor de la sate", a încheiat ministrul citat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.