Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ziua Marineimla Constanța - Peste 18.000 de oameni au vizionat joi exerciţiul militar şi parada navală

AGERPRES
ziua Marinei

Peste 18.000 de localnici şi turişti au vizionat joi exerciţiul militar şi parada navală organizate de Statul Major al Forţelor Navale (SMFN) pe esplanada Comandamentului Flotei şi în rada Portului Constanţa, cu ocazia celebrării celei de-a 117 ediţii a Zilei Marinei Române, conform unui bilanţ realizat de autorităţi potrivit Agerpres.

Festivitatea, la care şi-au adus contribuţia peste 3.000 de militari ai din Forţelor Navale Române, Forţelor Aeriene şi Forţelor Terestre, militari americani şi italieni, s-a desfăşurat sub forma unui exerciţiu militar de o zi, intitulat Forţele Navale Române 19 (FNR19), la care au fost mobilizate 37 de nave şi ambarcaţiuni rapide şi alte 12 aparate de zbor.

Anul acesta, manifestările şi evenimentele pentru celebrarea celei de-a 117 ediţii a Zilei Marinei au fost dedicate aniversării a 80 de ani de la intrarea în serviciul activ al Navei-Şcoală Mircea, istoricul velier primind, de altfel, titlul de ambasador onorific activ în serviciul României, pe mările şi oceanele lumii.

De altfel, în acest context, după trecerea în revistă a Gărzii de de onoare, intonarea Imnului de Stat şi arborarea la catarg a pavilionului naţional, precum şi a Marelui Pavoaz la bordul navelor din dispozitivul de paradă, preşedintele Klaus Iohannis a decorat pavilionul Navei Şcoală Mircea cu Ordinul Virtutea Maritimă cu însemn de pace în grad de Comandor.

După alocuţiunile prezentate de Şeful SMFN, viceamiralul Alexandru Mîrşu, de ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, şi de către preşedintele Klaus Iohannisau început exerciţiile demonstrative şi concursurile marinăreşti, iar drapelul României, al NATO şi al Uniunii Europene, purtate de scafandri de luptă, au fost paraşutate de la bordul unui elicopter în semn de salut.

La scurt timp, şi-au făcut apariţia cele trei remorchere multifuncţionale ale FNR, Vânjosul, Vârtosul şi Voinicul, însoţite de trei şalupe rapide. Ulterior, pe scena de ape au fost inserate elemente de cercetare-diversiune şi astfel s-a dat startul scenelor de foc. De la bordul unui elicopter Puma Naval şi de la bordul unei ambarcaţiuni rapide au fost desantaţi scafandrii de luptă, pentru simularea atacului asupra ţărmului, de unde au primit riposta unei alte grupe de scafandri de luptă.

Demonstraţiile de virtuozitate militară au continuat cu secvenţa de respingere a atacului aviaţiei inamice. Aeronave de luptă MIG-21 Lancer, F-16 şi Eurofighter Typhoon au jucat rolul unui adversar ce a atacat gruparea de forţe de pe mare. Sistemele de artilerie de la bordul navelor din dispozitivul de pe mare, tunurile şi transportoarele amfibii blindate (TAB) de pe dig au deschis o canonadă cu care au respins atacul aerian, fiind utilizate, conform planificării, aproximativ 2.000 de unităţi de muniţie de manevră, cu calibre cuprinse între 14,5 şi 100 mm.

În continuare, conform scenariului, punctul de conducere al exerciţiului demonstrativ a fost informat de echipajul unui avion american de cercetare P8 Poseidon că un submarin inamic se află în raionul maritim din faţa Comandamentului Flotei şi imediat un elicopter Puma Naval a lansat o geamandură radio-hidro-acustică pentru localizarea poziţiei submarinului. Apoi, o corvetă a atacat inamicul cu o torpilă şi cu bombe reactive, iar de la bordul aparatului de zbor au fost lansate torpile uşoare.

Exerciţiul a continuat cu secvenţa de respingere a desantului maritim în care zece ambarcaţiuni de asalt s-au îndreptat către faleză, unde au executat foc cu muniţie de manevră, atacul forţelor ostile fiind respins de pe mare de trei vedete blindate fluviale, din aer de aeronave F-16 şi de elicoptere Puma, iar de pe mal de tunuri, de transportoare auto blindate şi de infanterişti marini.

Pe mare, echipajul fregatei Regele Ferdinand a executat apuntarea unui elicopter Puma Naval, deschizând astfel parada navală, la care au participat toate navele şi aeronavele care au fost implicate în exerciţiile derulate în faţa falezei Comandamentului Flotei.

În acordurile Muzicii Militare a Forţelor Navale, Garda de Onoare a încheiat Exerciţiul demonstrativ FNR 19, după amiază urmând a se desfăşura tradiţionalele jocuri şi concursuri marinăreşti, concerte şi spectacole stradale, până la ora 22.00, când Ziua Marinei Române se va încheia cu retragerea cu torţe a marinarilor, pe itinerariul Poarta 1 (Port Constanţa) - Comandamentul Flotei - Piaţa Ovidiu şi retur.

După ora 22.00, de la bordul navelor militare vor fi lansate lampioane, iar în Portul Tomis va fi lansat pe cer un spectacol pirotehnic, oferit de Sindicatul Liber al Navigatorilor şi Administraţia Porturilor Maritime Constanţa

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.