Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ziua Mondială a Teatrului - Ion Caramitru: 'Veniţi la teatru când va trece totul'

Inquam Photos / Octav Ganea
Ion Caramitru

Veniţi la teatru când va trece totul, când ne vom însănătoşi cu toţii, a transmis, vineri, preşedintele UNITER, Ion Caramitru, de Ziua Mondială a Teatrului.

"Veniţi la teatru când va trece totul, când ne vom însănătoşi cu toţii, veniţi ca nişte copii care chiar nu ştiu nimic şi poate acum s-au născut şi, convinşi că oglinda îşi respectă rostul, să urmăriţi spectacolul ca şi cum ar fi al vostru, al copilăriei voastre şi dus acasă în ghiozdan, să-l păstraţi cu sfinţenie în caietul de amintiri al adolescenţei", spune Caramitru, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Victor Ponta trece la atac: Ce face Guvernul PNL Orban acum când spitalele nu au bani?

El adaugă că, lumea de află în criză, iar teatrele s-au închis şi publicul s-a dispersat.

"Suntem în 2020. Criză mondială. Pandemie. Ţări zăvorâte. Morţi cu miile. Spitalizaţi cu sutele de mii. Speranţe zero, aşteptări înspăimântate, calcule inutile. Închişi în case vedem la TV militarizarea circulaţiei şi pustietatea străzilor. (...) Iar Teatrul s-a închis şi publicul s-a dispersat. Nu se ştie până când. Iar noi nici măcar nu putem pretinde că ştim a face şi altceva mai constructiv, decât a fi pe scenă, drapaţi în personaje etalon. Încerc să-mi limpezesc gândurile şi să pot scrie ceva esenţial legat de Teatru, acum, de ziua lui mondială. Să pot transmite clar şi precis secretul ascuns al acestei arte atât de perisabile. Nu sunt primul aventurier care încearcă asta. (...) Ca să limpezesc lucrurile, aş aduce în scenă două personaje care pot contribui la o mai bună înţelegere. Pe Socrate care să ne spună 'că ştie că nu ştie nimic' şi pe Shakespeare să ne aducă aminte că 'teatrul este oglinda lumii'. Cu aceste două argumente, putem aprecia că scena caută să vă fure din realitate, măcar o secundă. O secundă lungă, cât o viaţă, care să vă trimită cu gândul în stradă, în cosmos, în voi înşivă, în viaţă şi chiar în moarte şi neant. Să vă scoată din obişnuit", mai transmite preşedintele UNITER.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.