Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei, marcată la data de 28 iulie

www.scidev.net
Hepatita C

Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei este marcată anual la data de 28 iulie pentru a spori conştientizarea privind hepatita virală, o inflamaţie a ficatului care provoacă o serie de probleme de sănătate, inclusiv cancerul de ficat, indică site-ul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), www.who.int.

Iniţiativa marcării acestei zile a fost luată în 2008 de Alianţa Mondială pentru Hepatită (AMH), iar data de 28 iulie a fost aleasă şi în semn de omagiu adus profesorului Baruch Samuel Blumberg (28 iulie 1925 - 5 aprilie 2011), laureat al Premiului Nobel, cel care a descoperit virusul hepatitei B, scrie Agerpres.ro.

Ziua mondială de luptă împotriva hepatitei este marcată anual sub o anumită temă, pentru a atrage atenţia asupra poverii globale a hepatitei virale şi pentru a influenţa schimbarea reală. În 2021 tema acestei zile este "Hepatita nu poate aştepta" ("Hepatitis Can't Wait"). În situaţia în care o persoană moare la fiecare 30 de secunde din cauza unei boli legate de hepatită, chiar şi în contextul actualei crize COVID-19, nu putem aştepta să acţionăm împotriva hepatitei virale, se arată pe site-ul www.who.int.

Un viitor fără hepatită este posibil printr-un efort unit. Organizaţia Mondială a Sănătăţii face apel la toate ţările să colaboreze pentru a elimina hepatita virală ca ameninţare pentru sănătatea publică până în 2030.

Există cinci tulpini principale ale virusului hepatitei - A, B, C, D şi E. Împreună, hepatitele B şi C sunt cele mai frecvente, acestea ducând la 1,1 milioane de decese şi 3 milioane de noi infecţii anual, indică site-ul https://www.who.int/. Pe fondul pandemiei de COVID-19, hepatita virală continuă să ia mii de vieţi în fiecare zi.

Un număr de 9.400.000 persoane primesc tratament pentru infecţie cronică cu virusul hepatitei C. De asemenea, 10 la sută dintre cei cu infecţie cronică cu virusul hepatitei B sunt diagnosticaţi, iar 22 la sută dintre aceştia primesc tratament. Totodată, 42 la sută dintre copii, la nivel global, au acces la naştere la doza de vaccin împotriva hepatitei B.

În 2016, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a stabilit următoarele obiective de eliminare a hepatitelor până în 2030: 90% reducerea incidenţei, 90% persoane diagnosticate dintre cele care au HVC, 80% din populaţia eligibilă cu HVC tratată, 65% reducerea deceselor provocate de afecţiuni hepatice ale ficatului. România este printre ţările care s-au angajat în atingerea acestor deziderate, se menţiona într-un comunicat de presă din 23 iulie 2020 al Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO).

Testarea şi accesul la tratament în cazul hepatitelor virale au fost puternic afectate de pandemia COVID-19, se arată într-un comunicat de presă al APAH-RO din 3 martie 2021. "Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) atrage atenţia asupra diminuării mijloacelor de gestionare a afecţiunilor hepatice în România şi avertizează cu privire la necesitatea de a spori informarea şi screeningul pentru hepatitele virale pentru a preveni creşterea numărului de pacienţi cu hepatită în următorii ani", se arată în comunicat. APAH-RO a organizat online, la 3 martie 2021, evenimentul de presă "HelpC - Drumul spre eliminare încotro? Efectele pandemiei COVID-19 şi situaţia actuală", la care au participat autorităţi publice şi medici specialişti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.