Un nou medicament experimental, zongertinib, are rezultate spectaculoase în tratarea cancerului pulmonar avansat cu mutație genetică HER2, potrivit unui studiu prezentat la Congresul Societății Europene de Oncologie Medicală (ESMO) din Berlin, conform news.ro.
Aproximativ 77% dintre pacienți au observat o reducere a tumorilor, 8% au văzut dispariția completă a acestora, iar 69% au experimentat o reducere parțială.
Studiul, realizat în 85 de locații din întreaga lume și incluzând 74 de pacienți cu vârste cuprinse între 35 și 88 de ani, a testat zongertinibul ca tratament inițial pentru persoanele cu cancer pulmonar în stadiu avansat care prezintă mutația genetică HER2. În ansamblu, 96% dintre participanți au observat controlul bolii ca urmare a administrării medicamentului sub formă de comprimate zilnice.
Profesorul Sanjay Popat, consultant oncolog medical la Royal Marsden NHS Foundation Trust din Londra și coordonator al studiului, a declarat că rezultatele sunt „extrem de semnificative”, confrom The Independent.
„Anterior, nu exista o terapie țintită pentru acești pacienți, iar aceștia erau adesea supuși unor planuri de tratament intense, cu chimioterapie, care aveau multe efecte secundare”, a explicat profesorul Popat.
„Aceste rezultate inițiale arată că, prin eliminarea directă a cancerului pulmonar anormal cu mutație HER2 cu ajutorul zongertinibului, avem o nouă oportunitate de a îmbunătăți rezultatele pacienților și de a le oferi o calitate mai bună a vieții”.
Mutațiile HER2 apar atât la persoanele cu cancer pulmonar cauzat de fumat, cât și la cazurile de cancer pulmonar la persoane care nu au fumat niciodată. Până la 4% din cazurile de cancer pulmonar sunt cauzate de mutații HER2. În Marea Britanie, peste 49.000 de cazuri de cancer pulmonar sunt diagnosticate anual.
Cercetările anterioare au utilizat zongertinib la persoane care au urmat deja alte tratamente – acesta este primul studiu care îl analizează ca tratament de primă linie.
Susan Gasson, în vârstă de 74 de ani din Londra, pacientă la Royal Marsden, a fost diagnosticată cu cancer pulmonar în stadiu incipient după ce a suferit de o tuse persistentă. Deși tratamentul inițial cu intervenție chirurgicală, chimioterapie și radioterapie i-a provocat multe efecte secundare, cancerul a revenit.
„Atunci când mi s-a sugerat să particip la studiu, am fost încântată. Iau medicamentul experimental de peste doi ani, cancerul meu s-a micșorat, iar efectele secundare au fost minime, ceea ce mi-a permis să am o calitate a vieții mult mai bună”, a declarat Susan Gasson.
În urma acestor rezultate promițătoare, va fi făcut un studiu final de fază III, în care medicamentul țintit va fi testat în comparație cu alte forme de tratament, cum ar fi chimioterapia, pentru a confirma eficacitatea sa pe termen lung.
Comentează