Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BOMBĂ - Denunț penal împotriva lui Liviu Dragnea la DNA

Liviu Dragnea ICCJ

Mihai Poliţeanu, membru al asociaţiei Iniţiativa România, a declarat că miercuri a fost audiat la DNA în dosarul deschis după denunţul său privind elaborarea ordonanţelor de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale, care îi vizează pe premierul Sorin Grindeanu şi pe ministrul Justiţiei Florin Iordache, iar cu această ocazie a completat denunţul şi a solicitat să fie făcute cercetări şi în cazul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, având în vedere atât adoptarea „conspirativă” a OUG de modificare a codurilor penale.

Iohannis cheamă de URGENȚĂ partidele la Cotroceni

„Ieri, 1 februarie 2017, am fost chemat la Direcția Națională Anticorupție, unde am fost audiat în legătură cu denunțul penal împotriva lui Sorin Grindeanu, Prim-ministru al Guvernului României, și Florin Iordache, ministru al Justiției în Guvernul României, pentru comiterea următoarelor infracțiuni:

1. Favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin (1) din Codul penal - „Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate [...]”

2. Prezentarea, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prevăzută de art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială.

Cu ocazia audierii, având în vedere i) evenimentele din noaptea de 31.01.2017 când Guvernul României a adoptat conspirativ o ordonanță de urgență de modificare a codurilor penale, precum și ii) indiciile publice ale unei întâlniri între ministrul Justiției și șeful său de partid Dragnea Liviu, în care cel din urmă ar fi solicitat imperativ adoptarea ordonanței amintite, am decis să depun o completare la denunțul penal în vederea efectuării de cercetări penale împotriva președintelui PSD pentru comiterea infracțiunii prevăzute la art. 13 din Legea 78/2000: “Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.

Amintesc că denunțul a fost semnat de Elena Ghioc, Răzvan Patachi și de mine și a fost depus la DNA în data de 24 ianuarie prin mijloace de comunicare electronică. Pe 31 ianuarie, pentru respectarea deplină a procedurii penale, am depus denunțul și în persoană, la sediul DNA.”, scrie Mihai Polițeanu pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.