Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Clinton, comentarii acide la adresa susţinătorilor lui Trump: 'Din păcate, există astfel de oameni'

Candidata democrată la alegerile prezidenţiale din SUA, Hillary Clinton, a estimat vineri că jumătate dintre susţinătorii contracandidatului său republican, Donald Trump, fac parte din 'coşul celor jalnici', ce reuneşte persoanele rasiste, homofobe, xenofobe şi islamofobe, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Hillary Clinton a făcut aceste comentarii la un eveniment pentru strângere de fonduri organizat la New York.

''Vorbind pur şi simplu la modul general, puteţi pune jumătate dintre susţinătorii lui Trump în ceea ce eu numesc 'coşul celor jalnici'. Din păcate, există astfel de oameni, iar el (Donald Trump) i-a ridicat. Unii dintre aceşti oameni sunt irecuperabili, dar ei nu reprezintă America'', a spus fostul secretar de stat american.

Citeşte şi: Victor Ponta, o primă VICTORIE în fața procurorilor DNA. Cum se modifică datele controlul judiciar

Celălalt 'coş' al simpatizanţilor lui Donald Trump îi reuneşte pe indivizii care doresc cu disperare o schimbare şi care se simt abandonaţi de guvern şi economie, a adăugat politiciana democrată americană. ''Ei nu cred tot ceea ce spune Trump, dar acesta pare să le transmită oarece speranţă că vieţile lor vor fi diferite'', a explicat Clinton.

Citeşte şi: A început votarea anticipată pentru alegerea preşedintelui Statelor Unite

Comentariile candidatei democrate au fost criticate de şeful campaniei electorale a lui Trump, Kellyanne Conway, care într-un mesaj pe Twitter a afirmat că Hillary Clinton a insultat milioane de americani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.