Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După un scandal de PROPORȚII, Guvernul a numit un nou șef la CFR

CFR Marfa

După un scandal de proporții, care s-a lăsat cu decapitarea directorului CFR, Guvernul a numit un șef interimar. Cristi Ungurean, care până în prezent a fost directorul Regionalei Bucureşti, a preluat conducerea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, fiind desemnat director general interimar de Consiliul de Administraţie, a anunţat miercuri seara compania.

Citește și: ALERTĂ - Guvernul a adoptat 'revoluția fiscală', care modifică Codul Fiscal

Citeşte şi: SONDAJ IMAS: Cifre DEVASTATOARE pentru Dragnea şi Tudose. Încrederea în cei doi lideri, ÎN CĂDERE LIBERĂ

”De profesie inginer şi cu o experienţă de 23 de ani în domeniul feroviar, directorul general al CFR SA şi-a propus pentru perioada imediat următoare două obiective prioritare, identificare unor soluţii eficiente pentru rezolvarea problemelor curente din activitatea companiei şi elaborarea unei strategie privind prioritizarea programelor de investiţii în infrastructura feroviară”, se arată într-un comunicat al companiei.

Cristi Ungurean va coordona activitatea CFR SA, compania naţională care administrează şi gestionează infrastructura feroviară publică,până la finalizarea procedurii de selecţie, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a anunţat pe 24 octombrie, la Deva, în urma unei călătorii cu un tren care a avut o întârziere de aproape o oră, că îl va demite pe directorul CFR Infrastructură, Marius Chiper. Ministerul Transporturilor a precizat, ulterior, că decizia a fost luată în urma unei analize din care au reieşit "proasta administrare şi gestionare a reţelei de cale ferată" şi întârzieri ale trenurilor nejustificate şi neanunţate la timp călătorilor.

Garnitura - care circula de la Constanţa - a avut o întârziere de aproape o oră, spre nemulţumirea ministrului, care a spus că o astfel de întârziere nu se justifica, în condiţiile în care vremea era bună.

El a anunţat că îl va demite pe directorul CFR, Marius Chiper.

"Din acest motiv îl demit pe domnul Chiper. Problema întârzierii trenurilor nu este pentru că materialul rulant este învechit (...) Nu pot înţelege cum pe calea ferată Bucureşti-Constanţa, în care s-au investit sute de milioane de euro şi care este cea mai modernă din ţară, într-o zi frumoasă, cu 20 de grade afară, trenul trebuie să aibă întârziere de zeci de minute", a spus la acea dată ministrul Transporturilor, la Deva.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, are de recuperat creanţe restante de 1,1 miliarde lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2017, în care şi-a bugetat profit zero.

De asemenea, compania estimează venituri totale de 4,39 miliarde lei, un nivel egal cheltuielilor totale.

Cheltuielile pentru investiţii sunt prognozate la 1,87 miliarde lei.

De asemenea, CFR SA şi-a bugetat plăţi restante de 58,2 milioane lei pentru sfârşitul acestui an.

CFR SA a avut în primul semestru din acest an o cifră de afaceri netă de aproape 487 milioane lei şi un profit net de circa 231 milioane lei.

Compania are aproximativ 23.000 de salariaţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.