Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ExxonMobil, proces inedit în România: A dat în judecată un mic SRL pentru un cuvânt din DEX

The Advocate
exxon mobile

ExxonMobil Corporation, cea mai mare companie petrolieră listată din lume, se judecă de peste 2 ani în instanțele românești cu un mic SRL local al cărui rulaj anual nu a depășit niciodată 100.000 lei, pentru a-l obliga să-și schimbe numele și să-i predea gratuit domeniul de Internet înregistrat pe acesta, americanii pretinzând că denumirea firmei românești, Mobil Import Export, le încalcă drepturile de proprietate intelectuală, informează profit.ro.

Deocamdată, scorul acestui "meci" juridic, aflat în desfășurare, este egal, 1-1. ExxonMobil a avut câștig de cauză la prima instanță, Tribunalul București, sentința acestuia fiind însă ulterior respinsă integral ca neîntemeiată de către Curtea de Apel București. Corporația americană a făcut recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție în septembrie 2016, instanța supremă nestabilind încă un termen de judecată.

Jurnalistul italian care l-a intervievat pe Ceaușescu, mărturie ULUITOARE: Era un 'VAMPIR'...

De subliniat și repetat că reclamanta în proces nu este o subsidiară sau divizie locală a Exxon, ci chiar marele grup american ExxonMobil Corporation, cu sediul central în Irving, Texas.

La momentul declanșării litigiului, în 2013, firma românească Mobil Import Export SRL, cu sediul într-un apartament de bloc din strada Delfinului din sectorul 2 al Capitalei și înființată sub această denumire în 1991, avea din 2008 ca obiect de activitate comerțul engros de combustibili solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate. Pe mai multe site-uri unde își promova activitatea, Mobil Import Export SRL se prezenta ca firmă de import și distribuție de lubrifianți auto și industriali de la mai mulți producători. Firma deținea și un domeniu Internet inactiv, www.mobilexportimport.ro, înregistrat în 2009.

Gafă URIAŞĂ după moartea lui George Michael: Ce a putut scrie o celebră actriţă / FOTO

Din 2008 încoace, de când și-a trecut în obiectul de activitate comerțul de combustibili și produse derivate, Mobil Import Export SRL nu a avut niciodată o cifră de afaceri anuală mai mare de 90.000 lei, iar cel mai bun rezultat financiar l-a obținut în 2013, respectiv un profit net de 11.092 lei la un rulaj de circa 33.000 lei, potrivit datelor raportate la Ministerul Finanțelor Publice.

În prezent, firma, controlată și administrată de o persoană fizică, Dragoș Cristian Miron, este inactivă fiscal și cu codul TVA anulat, raportând afaceri zero pe 2015, pierderi de 36.500 lei și datorii totale de 118.500 lei. Datele de la Registrul Comerțului arată că firma și-a schimbat între timp și obiectul de activitate, acesta fiind în prezent "comerț cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat și al articolelor de uz casnic în magazine specializate".

Grupul ExxonMobil Corporation a înregistrat anul trecut venituri totale de 268,8 miliarde dolari și un profit net de 16,1 miliarde dolari. Prin comparație, întreg PIB-ul României pe 2015 este estimat de INS la echivalentul în lei a circa 177,5 miliarde dolari.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.