Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Incendiu puternic la o biserică din Ploiești. Turla s-a prăbuşit - VIDEO

mditv.ro
biserica incendiu

Pompierii prahoveni au interveni, sâmbătă dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins acoperişul unei biserici din municipiul Ploieşti, focul fiind provocat de un conductor electric neizolat, informează Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă s-au deplasat în cartierul ploieştean Mitică Apostol pentru stingerea unui incendiu care a cuprins acoperişul bisericii din zonă.

Vezi și: SCANDAL la TVR! Și-a dat DEMISIA: 'Divergenţele erau acute'

Flăcările au afectat o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, iar turla bisericii s-a prăbuşit în interior. 

Pompierii au reuşit, după o intervenţie de circa două ore, să salveze biserica nouă situată în vecinătatea celei afectate de incendiu, care era mai veche. 

Focul a fost provocat de un conductor electric neizolat, a precizat Vasiloae.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.