Un consilier municipal din Craiova, membru UNPR, a demisionat, joi dimineaţă, din Consiliul Local, în semn de solidaritate cu primarul Lia Olguţa Vasilescu, el spunând, printre lacrimi, că ”totul este cusut cu aţă albă” şi că ”trăim vremuri când oricare dintre noi poate ajunge în situaţia” edilului craiovean.

Consilierul municipal UNPR Mihai Cilibiu a anunţat, joi, în şedinţa Consiliului Local Craiova, că demisionează din funcţie, precizând că este o decizie personală.

“Sunt tată de copii şi nu contest sau zic că este cineva perfect. Dar vă zic din suflet, trăim vremuri când oricare dintre noi poate ajunge în situaţia doamnei primar. Este inadmisibil ca pentru fapte care au fost acum patru ani şi de care teoretic se ştia - s-au amenajat blocuri în Craiova şi s-au făcut atâtea pentru Craiova şi pentru acest oraş care înfloreşte pe zi ce trece - să ajungi să plăteşti cu libertatea şi să îţi fie distrusă toată munca de-o viaţă pentru că nu eşti alături de o anumită tabără. Este inacceptabil ce se întâmplă cu primarul Lia Olguţa Vasilescu”, a declarat, printre lacrimi, consilierul Mihai Cilibiu, relatează News.ro.

El a precizat că a ajuns la limita răbdării şi că în acest moment îi este teamă să mai participe la elaborarea unei strategii de dezvoltare a oraşului Craiova.

“Totul este cusut cu albă, totul este făcut de un primar care a adus procentul cel mai mare de atragere a fondurilor europene în Craiova, este imposibil de crezut aşa ceva. Au picat atâţia primari în toată ţara şi nu îmi închipuiam că Lia Olguţa Vasilescu păţeşte aceste lucruri. A păţit-o şi colegul nostru Onţanu, au păţit-o şi alţi primari. Din păcate, în România a face politică nu este un risc, este o adevărată sinucidere”, a mai spus Mihai Cilibiu.

Lia Olguţa Vasilescu a fost reţinută, miercuri după-amiază, de către procurorii DNA, fiind acuzată că şi-a folosit influenţa ca vicepreşedinte al PSD Dolj pentru a obţine sponsorizări de la oameni de afaceri pentru campania electorală din 2012 pentru alegerea primarului municipiului Craiova şi că a primit apoi mită în calitate de primar.

Potrivit DNA, în cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulţi oameni de afaceri au fost determinaţi de candidatul Lia Olguţa Vasilescu, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să facă diverse sponsorizări. În scopul obţinerii acestor foloase, ea s-a folosit de influenţa pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, precizează procurorii.

viewscnt