Evaluarea a opt luni de guvernare şi proiectul de buget se află pe agenda discuţiilor reuniunii Comitetului Executiv Naţional al PSD, care va avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare, la Constanţa, a declarat duminică liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, adăugând că temele vor fi discutate şi în şedinţa grupurilor parlamentare şi cu miniştrii cabinetului Tudose.
Potrivit acestuia, din cauza faptului că guvernul a fost instalat târziu nu s-au putut lua ''nişte măsuri'' până la 31 decembrie. Dragnea a susţinut că s-au pierdut 7 miliarde de lei pentru că bugetul a fost aprobat târziu, arătând că ''cel puţin două luni şi ceva de zile unele măsuri'' nu au putut fi implementate.
"Nu se va mai întâmpla aşa anul ăsta, vom intra în normalitate şi constituţionalitate şi vom avea proiectul de buget în luna octombrie aşa încât după procedurile parlamentare şi dezbateri va fi aprobat şi trimis la promulgare, la preşedinte", a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor.