stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Sebastian Ghiţă a comis 7 din cele 8 infracţiuni de care îl acuză DNA / DOCUMENT

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Sebastian Ghiță

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Prahova apreciază că există suspiciunea rezonabilă că Sebastian Ghiţă a comis şapte dintre cele opt infracţiuni pentru care procurorii DNA Ploieşti au pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpat, se arată în motivarea instanţei la decizia prin care a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele fostului deputat.

DOCUMENTUL INTEGRAL al judecătorilor poate fi citit AICI

"Judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază în sensul că din probatoriul administrat în faza de urmărire penală de către Ministerul Public, există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit 7 (şapte) dintre cele 8 (opt) infracţiuni pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, respectiv 4 (patru) infracţiuni de trafic de influenţă şi 3 (trei) infracţiuni de spălare a banilor. În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, (...) judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază în sensul că nu sunt suficiente probe pentru a se dispune măsura arestării preventive, cea mai severă dintre măsurile preventive prevăzute de Codul de procedură penală", se precizează în document.

Citește și: A arătat TOT: A prezentat emisiunea FĂRĂ LENJERIE INTIMĂ, într-o rochie TRANSPARENTĂ / VIDEO

Potrivit sursei citate, anumite aspecte referitoare la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat nu sunt clarificate încă.

"Deşi există suspiciuni privind săvârşirea acestei infracţiuni, numeroase aspecte privind participaţia penală, rolul în cadrul grupului infracţional organizat, structura acestuia etc. nu sunt încă clarificate, motiv pentru care arestarea preventivă nu poate fi dispusă şi ca urmare a săvârşirii acestei infracţiuni. În ceea ce priveşte cele 4 (patru) infracţiuni de trafic de influenţă şi cele 3 (trei) infracţiuni de spălare a banilor, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că există suspiciunea rezonabilă în sensul săvârşirii acestor infracţiuni de către inculpat", se mai spune în motivare.

Citește și: S-a DEZBRĂCAT pentru a-și arăta tatuajul din ZONA INTIMĂ în timpul unei emisiuni: Cum arată prezentatoarea / VIDEO

Tribunalul Prahova a dispus, miercuri, emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiţă în dosarul în care acesta este cercetat de DNA Ploieşti pentru trafic de influenţă, spălare a banilor şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Magistraţii au dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, care se calculează de la data punerii în executare a mandatului.

Citește și: Cum a ajuns o fermă de porci de la Tel Drum la fiul șefului PSD

Pe 5 ianuarie, un complet de la instanţa supremă a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, după ce acesta a dispărut şi nu s-a mai prezentat la IPJ Prahova, încălcând astfel termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foşti şefi din Poliţie şi Parchete.


CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.