Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sorin Oprescu, încă 30 de zile după gratii/ MINUTA

sorin oprescu catuse

Curtea de Apel Bucureşti a decis să menţină decizia Tribunalului Bucureşti de prelungire cu 30 de zile a arestului preventiv în cazul primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu. Edilul se află în arest din 7 septembrie, fiind cercetat pentru luare de mită.

Vezi şi: Judecătorii îl țin în suspans pe Sorin Oprescu: Ce l-au anunțat

Minuta

Dosarul nr. 34012/3/2015 - Respinge, ca nefondată, contestaţia exercitată de inculpatul OPRESCU MIRCEA SORIN împotriva încheierii pronunţate la data de 25.09.2015 de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti -Secţia I Penală. Obligă pe contestator la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 06.10.2015.

***

Oprescu a fost arestat preventiv pe 7 septembrie, iar de atunci s-a confruntat cu mai multe probleme medicale, el fiind internat patru zile la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost supus unor investigaţii amănunţite. 

Potrivit DNA, în perioada 2013 - 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului edilului-şef al Capitalei. 

"Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu. Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea primarului municipiului Bucureşti, facilitau câştigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentaţia de atribuire, precum şi să aprobe şi să dispună efectuarea plăţii facturilor emise de firmele respective foarte repede faţă de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcţii de conducere în aparatul primarului municipiului Bucureşti, precum şi pentru primar", preciza DNA. 

Pe 5 septembrie, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.