Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SUA, acuzații grave la adresa Rusiei: Ce pregătește Moscova e diabolic

putin obama merkel

Serviciile secrete americane au iniţiat o investigaţie cu privire la infiltrarea de către Rusia a unor partide politice europene prin intermediul finanţărilor oferite ilegal în ultimul deceniu, practică ce ar face parte dintr-o strategie a Moscovei de divide et impera în Europa, scrie publicaţia The Telegraph. Conform sursei citate, directorul comunităţii serviciilor de informatii din SUA (DNI), James Clapper, a fost însărcinat de Congresul american să efectueze o astfel de investigaţie.

Vezi şi: Bătaie de joc a RATB: Ce s-a întâmplat cu stațiile ”Colectiv”

Demersul ilustrează temerile crescânde la Washington cu privire la determinarea Moscovei de a exploata disensiunile deja existente între statele europene pentru a submina astfel proiectul scutului antirachetă şi a obţine anularea sancţiunilor impuse Moscovei în urma destabilizării Ucrainei. Potrivit publicaţiei britanice, şi la Londra unii înalţi responsabili guvernamentali consideră că în prezent în Europa se desfăşoară 'un nou război rece', iar anvergura şi forţa acţiunilor Rusiei în această confruntare sunt subestimate.

Citeşte şi: Șoferii cu mașinile distruse din cauza pomilor picați își vor primi banii fără proces / VIDEO

Un raport intitulat 'Activitatea de influenţă a Rusiei', consultat de The Telegraph, semnalează operaţiuni de influenţă desfăşurate de serviciile secrete ruse în Franţa, Olanda, Ungaria, Austria şi Republica Cehă. Pe lângă cercetarea posibilei finanţări a unor partide politice, investigaţia serviciilor secrete americane va avea în vedere şi identificarea unor operaţiuni menite să alimenteze opoziţia faţă de scutul antirachetă, precum şi sabotarea unor iniţiative prin care UE, în prezent dependentă energetic de Rusia, ar dori să găsească surse alternative de aprovizionare cu energie. Printre partidele bănuite că ar fi fost finanţate de Rusia se numără în special cele de extremă-dreapta, precum Jobbik în Ungaria, Zorii Aurii în Grecia, Liga Nordului în Italia sau Frontul Naţional în Franţa, acesta din urmă primind anul trecut un împrumut de nouă milioane de euro din partea unei bănci ruse.

Citeşte şi: Laura Codruța Kovesi a dat lovitura: Ce a primit șefa DNA

În articolul din The Telegraph se subliniază legăturile extinse ale Rusiei în Austria, dar şi dorinţa Moscovei de a influenţa evoluţiile politice în Marea Britanie, mai ales în perspectiva referendumului cu privire la rămânerea în UE. Conform acestei publicaţii, alegerea lui Jeremy Corbyn la conducerea Partidului Laburist ar fi văzută de Rusia drept o oportunitate pentru a slăbi Europa. În sprijinul acestei ultime teorii este evocată şi prezentarea exhaustivă a campaniei lui Corbyn de către postul Russia Today, iar desemnarea lui la conducerea laburiştilor a fost calificată de ambasadorul Rusiei la Londra drept un 'progres major', diplomatul rus amintind că noul lider laburist consideră că NATO şi-a pierdut raţiunea de a exista după terminarea Războiului Rece. Potrivit lui Igor Sutyagin, expert în probleme ruse la Royal United Services Institute, în prezent propaganda Rusiei este foarte activă şi capătă trăsăturile unui 'război hibrid'. 'Campania Rusiei se desfăşoară într-o zonă gri, sub acoperire - uneori şi legal - pentru a evita ripostele politice, dar cu obiectivul clar de a slăbi determinarea Occidentului de a lupta' şi pentru a alimenta îndoielile cu privire la NATO, UE, scutul antirachetă şi sancţiunile internaţionale impuse Rusiei, apreciază expertul citat, conform celor de la Agerpres.

Citeşte şi: Rusia pierde în fața SUA: Disperarea lui Vladimir Putin după anunțul finanțiștilor

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.