Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Toată legislația României va putea fi obținută gratuit pe internet

cazanciuc

Ministerul Justiției are în vedere implementarea unui proiect care să prevadă accesul gratuit al oricărei persoane la legislația României, a anunțat, joi, la Botoșani, ministrul Robert Cazanciuc.

Potrivit acestuia, toate actele normative ale României vor fi publicate pe pagina de internet a Ministerului Justiției, în baza unui proiect de patru milioane de euro finanțat de Uniunea Europeană.

'Noi pretindem oamenilor să cunoască legea, dar, pe de altă parte, le cerem și o taxă. E adevărat, cine vrea Monitorul Oficial în format print o să primească în format print. Cine vrea să cunoască legea, o poate face în mod gratuit, accesând site-ul ministerului', a afirmat Cazanciuc.

Cel mai probabil, legislația românească va fi disponibilă gratuit pe internet începând din luna noiembrie.

Totodată, oficialii Ministerului Justiției au propus, în această săptămână, un proiect de act normativ care prevede modificarea Legii 24/ 2000 privind tehnica legislativă, astfel încât la publicarea în Monitorul Oficial a unor modificări de acte normative să fie publicată și conținutul legii de bază care suferă modificări.

'Dacă am modificat un act normativ, publicăm modificarea și, imediat, în același act normativ, republicăm întreg actul normativ în așa fel încât să nu ne trezim în materia muncii, spre exemplu, să avem zeci de modificări de-a lungul anilor și să nu mai știm exact de unde am pornit. Este foarte greu pentru profesioniștii dreptului să aplice legea", a spus Cazanciuc, el adăugând că și oamenii simpli se încurcă în hățișul acesta normativ și astfel încarcă instanțele de judecată.

Ministerul Justiției și-a exprimat speranța că 'acest proiect de lege va fi un instrument simplu la îndemâna omului'.

Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.