Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vești PROASTE pentru restanțierii din PNL: Nu vor putea candida la nicio funcţie în partid

pnl.ro
pnl sigla

Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL a modificat, săptămâna aceasta, regulamentul privind organizarea, desfăşurarea şi conducerea activităţii organizaţiilor locale şi judeţene în sensul că membrii de partid care nu şi-au plătit cotizaţia nu vor putea candida la nicio funcţie în cadrul alegerilor interne şi nici nu vor putea fi delegaţi în cadrul conferinţelor judeţene sau la Convenţia Naţională ale PNL, în cadrul cărora vor fi alese conducerile locale şi conducerea centrală ale formaţiunii, informează news.ro.

Șeful CNAIR, despre banii ceruți de firma lui Clotilde pentru supervizarea Autostrăzii Transilvania

Modificarea adusă Regulamentului PNL prevede că membrii care au datorii faţă de partid nu vor putea participa, nici ca alegători, nici în calitate de candidaţi la alegerile interne care vor avea loc în următoarele luni în PNL. Mai exact, interdicţia îi vizează pe liberalii care nu şi-au plătit cotizaţia începând cu luna iulie 2016. Totuşi, dacă vor să participe la alegerile interne din partid, membrii PNL îşi pot plăti cotizaţiile restante până la debutul procesului electoral intern.

Cotizaţia minimă în PNL pentru membrii care nu au funcţii în partid sau în administraţie este de trei lei pe lună.

Decizia BPN vine în contextul datoriilor de peste şase milioane de euro pe care le are în prezent partidul condus de Raluca Turcan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.