Însă, ceea ce pare o tornadă pentru clasa politică, se poate transforma într-un cutremur pentru liderul PSD. Cel puțin, acesta pare a fi planul președintelui Traian Băsescu.
Concret, președintele se va dezlănțui în campania pentru Cotroceni pentru a o favoriza pe Elena Udrea. Cum? Simplu. Victor Ponta, alături de coaliția guvernamentală, controlează Parlamentul. Acolo de unde DNA așteaptă ridicarea imunității pentru 3 aleși: Valerian Vreme, de la PMP, în Camera Deputaților, și Serban Mihăilescu de la UNPR și Ecaterina Andronescu de la PSD, la Senat. Exact pe această carte va miza președintele. Senatul va tergiversa ridicarea imunității pentru cei doi aleși. La Cameră, e posibil ca lucrurile să se miște, iar Vreme să fie dat pe mâna procurorilor, așa cum a anunțat chiar Ponta.
Astfel, Băsescu și Udrea vor accentua că Victor Ponta nu respectă statul de drept și justiția, ba mai mult, le pune bețe în roate pentru că nu permite, cu ajutorul colegilor de la Senat, anchetarea lui Mihăilescu și Andronescu. În discursurile lor, președintele și liderul PMP vor ataca chiar acolo unde premierul deține puterea: în Parlament.
Mai mult, Băsescu mai are o carte în mânecă. DNA i-a cerut încuviințarea urmăririi penale pentru 5 foști miniștri: Adriana Țicău, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu și Mihai Tănăsescu. Cu siguranță, președinte va da verdict favorabil, iar asta se va transforma în atu. Astfel că zvonul care circulă se va adeveri începând din prima zi de campanie.