26 de ani au trecut ca ieri. În 1989 nu știam ce înseamnă libertatea ori să trăiești în democrație. Așa eram majoritatea românilor. Trăiam cu toții tânjind după o viată mai bună. Ce s-a realizat în toți acești ani? Ce a adus nou copilul numit DEMOCRATIE crescut la sânul românilor, hrănindu-se din prea puținul dărniciei politicienilor puternici ai anilor 90?
Am așteptat cu toții o mare schimbare, la început de libertate, trăgând cu ochiul la Occident, ca mai apoi, în anii 2000, unii dintre noi, prea nerăbdători în a mai finanța lipsa de reformă din țară cu propria noastră suferință, am ales să nu mai tragem nici cu ochiul la bunăstarea altora, nici să mai sperăm că Romania va îmbrățișa curând o viată nouă și buna pentru cetățenii săi. Unii chiar ne-am mutat în Occident.
Am ales această cale din prea multă suferința și teama unui viitor incert oferit de politicienii acelor ani, mult prea ocupați pentru interesele personale ale domniilor sale, așa cum îi judecam atunci și fără să le pese de ce vor majoritatea. Electoratul era tratat cu încă multă indiferență, majoritatea era doar folosită, așa cum percepeam cu toții.
Timpul și faptele noastre ale romanilor din diaspora a demonstrat că pe măsura ambiției și curajului nostru, ne-am făurit o altfel de viată, iar Romania a primit în scurt timp, în anii următori emigrării, cel mai mare sprijin financiar si nu numai, tot din partea noastră. În tot atât timp, netrăind în Romania, nici spitalele nu le-am ocupat, nici sistemul de asigurări de sănătate românesc nu l-am folosit, nici de serviciile administrației de acasă nu le-am uzat și nici autostrăzile nu le-am tocit. Bine! Vorbind de autostrăzi, nici acum nu prea avem multe de adăugat.
Practic, doar am trimis bani, cu nemiluita, cu vagoanele, miliarde în valută. Fără a cere de acasă nimic. Am trăit cu dorul în suflet și cu speranța că poate în România va fi mai bine, iar cei ramași să aibă alt viitor. Un viitor la care noi doar speram.
Si noi, cei din afara României deja, emigranții, dar și romanii de acasă ne-am înșelat! Speranțele acelui început bănățean aș putea spune, din 16 decembrie 1989, în care Timișoara dădea ora exacta a libertății, oraș care marca cursul istoric al acestui neam, acele speranțe au rămas în același ghem. Revoluționarii, acei tineri frumoși de atunci au îmbătrânit, iar ochii lor s-au umplut zilnic de lacrimi.
Mai întâi au văzut cum succesul revoluției le-a fost subtilizat de politicieni cu metehne vechi, apoi si-au văzut fabricile închizând-se, au înfruntat șomajul, încă trăind cu speranța că vor mai apuca să construiască copiilor un viitor, ajutând-i să își termine școlile, au mai primit o lovitura când acei copii au emigrat, acei copii pentru care au vrut o viată mai bună și pentru care în acea iarnă din decembrie 1989 au ieșit în strada contra celui mai absurd și mai aprig sistem totalitar.
Lacrimile ci tristețea din inimile lor i-a făcut să înțeleagă ca au îmbătrânit prea devreme, mulți au și murit fără sa-si vadă copii înapoi acasă, au murit săraci. Au fost învinși de bunătatea și multa lor încredere, depozitată în mâinile unora, aflați ocazional în politica, parcă doar pentru pângări termenul politica, indivizi lacomi, lipsiți de viziune, care au adus Romania tot mai departe de ceea ce ar fi trebuit să fim, fără nici un pic de mila fata de viitorul acestui neam. Partea tristă este că încă se mai găsesc mulți care să aibă impresia că lucrurile stau altfel, căutând să scape de povara lipsei de succes și rezultate din acei ani.
În loc să fim invitați la masa cu țările ale căror locuitori au primit din partea politicienilor dumnealor respectul cuvenit, cetățeni pentru care astăzi a cumpăra o casa sau un autoturism nou a deveni un pas ușor de bifat, cetățeni pentru care a avea un loc de munca bine plătit este doar chestiune de alegere, cetățeni pentru care a face turism la sfârșit de săptămâna este o sărbătoare a bucuriei sau pentru care a merge la cumpărături este doar un hobby, noi romanii, am ajuns la masa săracilor.
Oricine, ar achiesa la ideea de vină comuna, l-as contrazice. Nu ne meritam o astfel de soartă! Cetățenii ar fi trebuit să cunoască o altfel de viată, mai dreapta, mai bună, ar fi meritat salarii cinstite, seriozitate din partea clasei politice, mai ales a celei care decide, iar cei care facem politică, ar trebui să înțelegem că oamenii au așteptări mari din partea noastră.
Pe linia speranțelor pe care cetățenii și le-au depozitat în ziua votării, pe același calibru trebuie să ne și încadram, nu încape loc de îndoială, doar noi, politicienii avem șansa cea mai mare de a schimba în bine această țară. Nu este ușor. Trebuie mult curaj!
Acolo unde un om sau un grup de oameni își propune să aducă ceva nou, ceva înălțător și benefic semenilor săi, răbdarea nu-și mai are rostul său, iar dorința de a munci pentru a produce efecte pozitive, devine arzătoare.
Închei prin a mulțumi romanilor încă optimiști pentru voința și dorința de a vedea această minunată țară în locul meritat, iar celor aflați în diaspora care și-au ajutat dezinteresat compatrioții fie prin a le oferi sau a-i ajuta cu un loc de munca, fie un spațiu pentru ședere, sau pur și simplu i-au înțeles pe cei aflați în suferința, tuturor acestora nu am cuvinte să le mulțumesc pentru dovada de buna educație și gestul umanitar în toți acești ani.
Din orice colt al tarii sau al diasporei, ne dorim cu toții o altfel de Românie, transmițând tuturor celor care trebuie să audă că vom apuca să ne potolim setea de a vedea că se face dreptate acestui neam!
Aurelian Mihai, deputat diaspora
Comentează