Premium
Duminică a fost publicat sondajul CURS, care validează tendințele de temperare a creșterii PSD (revenit la 35%), de stabilizare a PNL spre teoretica limită inferioară de 15% (cu 17 procente), creștere a AUR (la 17%) și prăbușire a USR la un minim istoric al ultimilor 6 ani, cu 10%. Tabloul întărește poziția de lider a PSD, cu un confortabil scor dublu față de locurile 2 și 3, dintre care AUR posibil să „beneficieze” încă de spirala tăcerii (respondenții se tem sau se jenează să spună că votează partidul lui George Simion). Totuși, mai interesant este clasamentul în care cele 17 procente ale lui Klaus Iohannis sunt depășite substanțial la capitolul încredere de „tandemul” Marcel Ciolacu-Nicolae Ciucă, la egalitate cu câte 27%, și George Simion, cu 21%. Din subsolul clasamentului, în „ceafa politică” a șefului Statului suflă Cristian Diaconescu (18%), încă presedintele unui partid extraparlamentar, dar și de șeful UDMR (formațiune de 5%), Kelemen Hunor, cu 13%. Dincolo de interesanta egalitate a percepției favorabile dintre premier și al treilea om în Stat, care și-au declarat public și repetat buna colaborare, surprinzătoare este nefavorabilitatea lui Klaus Iohannis, la 2 ani după înregistrarea scorului de 66% în alegeri. Scăderea DE PATRU ORI a încrederii, dublată de o neîncredere la nivel record, de aproape 80%, depășește chiar declinul lui Traian Băsescu după asumarea tăierilor de pensii și salarii. Ciudat este că actualul președinte, în cei 7 ani de mandat, nu a luat decizii cu impact direct asupra buzunarelor oamenilor, care să justifice această prăbușire.
Luni a fost anunțată înființarea grupului parlamentar al echipei lui Ludovic Orban, după ruptura sa de PNL. Deși 13 parlamentari nu este un număr impresionant, în ipoteza unei eventuale instabilități a actualei coaliții, subminate din interior de către Florin Cîțu, fiecare vot va deveni important pentru constituirea unei majorități. În plus, în ipoteza trecerii pragului electoral de 5% în 2024, Grupul Forței Dreptei ar putea contribui, ca partid-balama, la o construcție alături de PSD și PNL. În administrația locală, știrea-bombă a fost vizita lui Emil Boc la Guvern, pentru a reclama nevoia descentralizării în vederea atingerii țintelor din PNRR. Dincolo de calitatea sa politică și de forța electorală, primarul Clujului uită că a cauționat, din ignoranță, neștiință sau calcul meschin, un document contestat azi de toată lumea. Nici până acum nu s-a aflat dacă Cristian Ghinea a avut vreo calitate oficială, vreun mandat sau împuternicire să negocieze și să întocmească un acord atât de important, ale cărui limite și prevederi aberante provoacă indignare. Probabil că singura soluție este cea propusă de PSD, anume renegocierea unor condiții, însă pentru asta sunt necesare tocmai viziunea, priceperea și diplomația care au lipsit inițial aceluiași PNL, pe atunci deținător al premierului, iar astăzi al ministrului de resort. În fine, premierul Ciucă pare hotărât în găsirea soluțiilor pentru criza energetică provocată prin asasinatul economic al liberalizării pieței, dar Comitetul interministerial pe care l-a constituit nu pare să producă, încă, rezultate. Presiunea este uriașă mai ales raportat la industrie. Dacă pentru consumatorul casnic soluția punctuală pentru februarie și martie ar avea oarecare impact, toți antreprenorii, de la construcții la IT și de la injecția de mase plastice la panificație, fie vor rostogoli explozia facturilor în prețuri, deci inflație, fie se vor închide, reducând taxele pe muncă și profit vărsate la buget și împovărându-l cu ajutoare de șomaj. Asta ca să nu mai pomenim efectele indirecte, pe orizontala furnizorilor lor de bunuri și servicii.
Marti a fost o zi tensionată în PNL, scandalul pornind de la decizia lui Florin Cîțu de a-l impune pe Pavel Popescu șef la Comisia de apărare a Camerei Deputaților. Dacă desemnarea pentru aceste funcții este cutumiar apanajul grupului parlamentar, și nu al conducerii centrale a partidului, oricare ar fi acela, implicarea auto-intitulatului „Superman” dovedește lipsa de susținere a protejatului său în rândul colegilor. Mai mult, se pare că liderul din Modrogan, locomotiva „echipei câștigătoare” din septembrie ar fi fost acuzat de minciună și incompetență de către experimentatul Ben Oni Ardelean, consacrat pentru bunele relații de care se bucură în Statele Unite, element vital în actualul context geopolitic de la granița de Nord-Est. Tot marți, CNA a aprobat o recomandare făcută stațiilor tv, de a semnala telespectatorilor momentul și condițiile de realizare a unor producții cinematografice dinainte de 1989 („film realizat în perioada comunistă, în care difuzarea era condiţionată de o viză a cenzurii”). Lăsând deoparte relativa logică a propunerii, mai cu seamă că național-comunismul lui Ceaușescu a distorsionat în scop ideologic o mulțime de producții istoriografice sau artistice, ne așteptam cu toții ca în „România educată” de președintele Iohannis tinerii să nu ia de bune toate aspectele distorsionate de propaganda vremii. Mai mult, cum CNA e o instituție a cărei conducere politică este azi dominată confortabil de PNL-USR, n-ar fi fost, oare, oportun, ca aceleași atenționări să existe și la filmele actuale, de la tv sau cinema, dominate de agenda stângistă? Sau derapajele televiziunilor de știri să fi fost sancționate inclusiv în urma difuzării incitărilor la ură emise de către cei care i-au trimis pe sinecuriști în CNA? Nu trebuia ca adulții cu minori purtând pancarte cu elegantul mesaj al plăcuelor suedeze să nu fie difuzați la tv? Lista întrebărilor retorice e la fel de mare precum ipocrizia acestor indivizi. Dar ziua se încheie apoteotic, prin comunicatul Administrației prezidențiale, venit parcă să ne descrețească frunțile, după o conversație telefonică purtată de prolificul investitor imobiliar sibian cu omologul ucrainean: "Președintele Klaus Iohannis a arătat că este inacceptabilă amenințarea cu folosirea forței și tentativa de subminare a actualilor parametri ai arhitecturii europene de securitate. Cei doi șefi de stat au avut un schimb aprofundat de opinii cu privire la situația de securitate din regiune". Pe lângă asta, întemeietorul „României normale și a lucrului bine făcut” a mai arătat, probabil, la fel de aprofundat, că apa este udă, iarna uneori friguroasă, vara călduroasă, iar uneori „trebuie să moară oameni” ca să ai „guvernul tău”.
Miercuri, România trebuia să aniverseze, decent, solemn și plină de însuflețire, 15 ani de la Aderarea la Uniunea Europeană. Am scris adesea că fără integrarea euro-atlantică, România putea avea soarta Ucrainei sau Belarusului. Beneficiile economice, sociale, civilizaționale și de securitate ale dublei aderări sunt greu de cuantificat, dimensiunea lor fiind uriașă. Cei care vor să înțeleagă frământările anilor `90 în această dezbatere publică ar trebui să citească volumul Jurnal de București, al fostului ambasador al SUA în România, care punctează rolul vital al lui Ion Iliescu și al Acordului de la Snagov din 1995. Pentru toate astea, discursul euro-sceptic trebuie tratat cu distanță și rezerve, pentru simplul motiv că el nu are absolut niciun argument logic, ba dimpotrivă. Emoția capacitată de atacurile așa-zișilor „suveraniști” ar trebui să vizeze, mai degrabă, slugărnicia locală, absența culturii și viziunii strategice ale ultimilor doi locatari de la Cotroceni, atitudinea de argați pe care au asumat-o, din păcate, în numele României. Dacă țara noastră nu mai contează în jocul internațional după 2004, este pentru că ea nu furnizează Occidentului interlocutori cu idei proprii, demnitate și argumente de negociere. Dacă nu fructificăm pe cât am dori sau pe cât s-ar putea aceste parteneriate, este pentru că ne-am obișnuit să acceptăm docili orice, din postura de executanți. Nu la Washington sau Bruxelles trebuie căutați vinovații acestei stări de fapt, ci aici, la noi acasă, unde incompetența și impostura, îmbrăcate în aroganță și dispreț, ne compromit potențialul. În contextul acesta sumbru, știrea zilei ce a punctat aniversarea aderării la UE a fost micul scandal dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu, în plenul reunit al celor două camere, acesta din urmă fiind calificat „nesimțit” de predecesorul său pentru că a hotărât să acorde cuvântul, din partea parlamentarilor neafiliați, Dianei Șoșoacă. Este că au meritat cele 6 luni de blocaj al țării pentru alegerea „urmașului Brătienilor” la congresul intitulat „festivalul democrației”? QED
Joi am remarcat, cumva în oglindă, preocupările unor lideri de partid. Pe de o parte, au fost știrile despre lupta ministrului PSD al Muncii, Marius Budăi, pentru care „omenia nu este negociabilă”, cu Florin Cîțu și Klaus Iohannis, despre carea lăsat să se înțeleagă că sunt indiferenți la problemele pensionarilor. Pe de altă parte, am asistat la telenovela comică din USR, cu epistola lui Barna către Cioloș, în care primul îi reproșează celui de-al doilea atitudinea dictatorială și lipsită de disponibilitatea la dialog, după ce a preluat președinția partidului crescut pe valul de ură #rezist. Ajunși la 10%, „salvatorii” se încaieră pe un stârv politic, alimentat electoral doar de naivitatea „noului proletariat” corporatist, fostul comisar amenințând cu reconstituirea unor grupuri parlamentare proprii.
Vineri am remarcat doar fotografia precisă și umoristică făcută de Victor Ponta situației din USR: „Încă o iluzie românească moare – încă o poveste falsă pentru păcălirea celor mereu frustrați – încă o “gogoașă” umflată de tot felul de “băieți deștepți” din Țară și din Străinătate – încă o creație artificială se prăbușește în penibil. Nu îmi bat capul cu clasicii “frustrați” de propria viață care simt nevoia sa se defuleze în viața publică. Cunosc însă și oameni de bună credință care chiar au crezut în “povestea” USR PLUS – “oameni noi” (deși Dacian Ciolos e de peste 15 ani în politică) – “anticomuniști” (și o mulțime de copii de securiști au apărut în prima linie) – “anticorupți” (după care aleșii lor locali au dat iama ca flămânzii în toate posturile și afacerile) – “profesioniști” (și au pus un funcții tot felul de ageamii și impostori) – “școliți” (după care am aflat că și BACul l-au luat cu greu iar diplomele sunt “aranjate” pe la tot felul de școli inexistente din Străinătate) – “o țară ca afară” (și le-au arătat Fritz și Clotilde că se poate chiar mai rău decât în România).” Și pentru a continua în nota comică ultima zi lucrătoare a săptămânii, aflăm că Emilia Șercan – doamna care plângea la tv, pare-se în urma remușcărilor colaborării cu Sorin Ovidiu Vântu, dacă scâncelile adolescentine ale momentului nu ne-au înșelat – îl atacă și pe Sorin Câmpeanu pentru o declarație vizând absența unui cadru juridic articulat privind plagiatul. Dincolo de traseismul politic, de slugărnicia ineptă față de Klaus Iohannis, de absența vreunui rezultat relevant în sistemul de învățământ, precum și de exersata și ridicola sobrietate afișată, ministrul Educației are, de această dată, perfectă dreptate. Nu merită să explic unde greșește, în fond și formă, în isteria specifică declarațiilor sale, alcătuirea bizară ce se visează zeița luptei cu plagiatorii, câtă vreme nu este în stare să scrie corect românește nici măcar în articolul-fluviu în care îl incriminează pe Nicolae Ciucă. Totuși, merită explicat de ce este corectă poziția lui Sorin Câmpeanu. Singurul text legal privind plagiatul sună astfel: „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale.” Or, conform doamnei acuzate că și-a copiat inclusiv lucrarea de licență, deci un nivel academic inferior celui „analizat” de ea, și conform definiției de mai sus, o compilație de citate de zeci sau sute de pagini, cu referințele bibliografice perfecte, ar putea servi drept lucrare de absolvire a facultății, disertație de masterat sau teză de doctorat, independent de absența contribuției autorului. Ceea ce este, evident, absurd. Și tocmai aici sunt de acord cu Sorin Câmpeanu: în câmpul ideilor, mai cu seamă pe zona științelor umaniste, bazinul referențial, confluența curentelor de gândire, evocările unor dezbateri devenite spațiul comun al domeniului sunt aproape imposibil de cartografiat cu precizie matematică. Granițele gândirii umane nu pot fi formalizate în sens legalist, urmare a complexității și profunzimii lor. Tocmai de aceea, sfera academică de odinioară nu folosea softuri anti-plagiat. Nu doar din absența tehnologiei, ci pentru că numai un „areopag” format din persoane cu suficientă competență epistemică, destulă anvergură intelectuală și substanțială erudiție enciclopedică putea judeca valoarea unei lucrări de cercetare. După cum intuiți, Doamna Șercan s-ar fi calificat, cel mult, să servească ape și cafele membrilor unui asemenea for. În fine, în registru serios și onorabil, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române a transmis un lăudabil și binevenit comunicat. Vasile Bănescu a criticat exemplar, în cheie deopotrivă duhovnicească și ideologică, orice formă de instrumentalizare a credinței în scopuri politice, sugerând că abuziva, ilegitima și criminala revendicare a fascismului interbelic românesc de la ortodoxie riscă să se repete, prin replicarea unor teme la fel de false de către așa zișii patrioți din ziua de azi. Din păcate, la fel ca și alte dăți în ultimii 32 de ani, personaje caricaturale și lipsite de scrupule compromit ideile generoase ale conservatorismului luminat atât de necesar, bazat pe morala creștină a solidarității, empatiei, iertării, toleranței și iubirii milostive.
