DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

7 ZILE ÎN ROMÂNIA - o țară veselă, care nu există

www.interferente.ro
România hartă județe
Duminică, de Ziua Internațională a Muncii (în fapt, „a Muncitorilor” în titulatura inițială americană, după evenimentele din 1886), pe lângă miile de grătare încinse pentru mici, decrise pe larg în media, am remarcat greutatea afirmației lui Victor Alistar (CSM), privind rolul Curții Constituționale din ultimii ani: „Actuala CCR a de-stalinizat statul când patinase foarte grav”. Curajoasă și corectă aprecierea reprezentantului societății civile, deși mulți par să fi uitat astăzi războiul româno-român demarat, alimentat și susținut de suporterii lui Traian Băsescu, actualmente „urmași ai Brătienilor”, după fuziunea PNL-PDL din 2014. Și pentru ca pe „dreapta” să fie totul în regulă, Ludovic Orban și-a anunțat intenția candidaturii la prezidențiale, declarându-se dezamăgit de Klaus Iohannis, cel despre care s-a spus că l-ar fi salvat de cel puțin 2 puciuri în PNL. Iar pentru ca distracția să fie maximă, sperăm că va candida în „tandem” cu Florin Cîțu și pe liste comune cu USR.
Luni Florin Cîțu a revenit la bunele obiceiuri, stârnind râsul amar al celor care (încă) îi sunt colegi în PNL. A regretat guvernul PNL-USR, s-a lăudat cu rezultatele economice „big time”. Între timp, au apărut pe surse știrile privind iminența revocării sale din fruntea Senatului, și chiar excluderea din PNL. N-ar fi imposibil ca „progresistul” Cîțu să se alăture partidului celor cu ascensiune la fel de fulminantă ca a sa, și susținuți - ce coincidență! - din aceleași zone stelare. Știrea serioasă a venit de la Parlament, unde președintele Consiliului Concurenței a explicat în audierea comisiilor care l-au invitat să explice eventualele înțelegeri ale benzinarilor, că încă se strâng date și se monitorizează piața. Adevărul este că instituția pe care o conduce Bogdan Chirițoiu are o firească inerție și depinde de multe etape procedurale până la finalizarea oricărei investigații. Măsura pe care orice guvern al ultimilor doi ani o putea lua era supraimpozitarea a ceea ce se numește „profitul necuvenit”, sau mai simplu spus, specula. Doar așa se putea descuraja pe termen scurt apetența companiilor pentru creșterea neustificată economic a prețurilor la pompă. Tot luni, indicele ROBOR a depășit 5%, dublul nivelului de la început de an.
Marți, aceeași nulitate cu ifose, deghizată deunăzi în Superman, recidivează, grăbindu-și, parcă intenționat, excluderea din PNL, probabil pentru a poza în victimă. Problema sa e că bezelele trimise USR nu s-au întors înzecit, arestatul cu probleme de dicție primind o replică comică de la un coleg senator din rândul „oamenilor noi”: „Florin Cîţu ne transmitea toamna trecută că USR este mai socialist decât PSD şi mai extremist decât extremiştii”. Dincolo de faptul că artificiala carieră politică a caricaturii ce a servit stăpânului e aproape de final, tristă este incultura în chestiunile ideologice de la care se revendică aceasta. Iar și mai trist e că acest gen de experimente par a fi fost doar începutul. Din același registru, 5 comici vestiți ai Parlamentului, în frunte cu celebra „avocată” 3 în 1 au anunțat că au transmis o scrisoare către „instituţiile statului român, SRI şi SIE, precum şi către ambasade”. Lăsând deoparte gradul redus de alfabetizare a semnatarilor, aceștia au dovedit că cel mai rezistent material din lume este hârtia, care suportă oricâte prostii: „Odată ce acceptăm să trimitem muniţie de război în Ucraina [...] ne constituim în parte beligerantă”.
Miercuri s-a organizat un protest sindical în Piața Victoriei, în timpul ședinței de guvern, delegația Confederației Meridian fiind primită de Nicolae Ciucă. Acesta s-a angajat că până la sfârşitul săptămânii viitoare vor fi pe masa Guvernului noi reglementări pentru implementarea măsurilor economice şi sociale care fac parte din pachetul 'Sprijin pentru România. Cred că ne aflăm într-un context economic delicat, atât urmare a iresponsabilității și incompetenței ultimelor două guverne, cât și a pandemiei și provocărilor internaționale. Rămâne de văzut dacă investițiile promise prin PNRR vor reuși să tempereze impactul nociv al inflației. Tot miercuri a fost numit prefect al Capitalei Toni Greblă, fost judecător al Curții Constituționale și Secretar general al Guvernului, victimă a opresiunii politice din regimul Băsescu, arestat abuziv și achitat de Înalta Curte. Va fi interesantă, în noul context, raportarea Instituției Prefectului la problemele generate de Nicușor Dan, mai ales că tot ieri conturile PMB au fost blocate, aliața PNL-USR din București dovedindu-și încă o dată „capacitatea administrativă”.
Joi CCR a decis că legea privind indemnizația de vârstă a parlamentarilor, cunoscută popular drept „pensie specială”, este neconstituțională, din rațiuni tehnice privind nerespectarea termenelor legale din parcursul adoptării. Chestiunea este că acest subiect se adaugă lungului șir de ipocrizii tipic românești, în care se fac reglementări care să pice controlului de constituționalitate. În plus, din același registru al ipocriziei face parte și demersul în sine, care pornește de la ipoteza implicită că toți parlamentarii sunt hoți, prin urmare incompatibilitățile care îi împiedică să facă afaceri sau să aibă alte activități antreprenoriale sau profesionale nu contează. Însăși respectiva lege a incompatibilităților este în multe zone proastă, pentru că una din mizele ei - aceea ca aleșii să nu facă afaceri cu Statul - este evident nu poate fi atinsă dacă ne uităm la câte scandaluri și acuzații există pe această temă.
Vineri merită dedicată știrii privind reuniunea unor reprezentanţi și lideri ai USR de la Sibiu, eveniment organizat de către echipa „Curaj pentru România”, în cadrul evenimentului urmând a fi lansat „Manifestul pentru curaj în USR PLUS”. Prima reacție este râsul stârnit involuntar de acest demers, dar și de alegerea locației. Probabil știu că marele jucător de golf este, de regulă, în vacanță. Pe fond însă, există o problemă principială. În pofida populismului de manual al USR din ultimii 6 ani, a urii și a vrajbei sociale alimentate și promovate programatic, a lipsei de soluții administrative oriunde acești „tineri frumoși și liberi” s-au aflat sau se află, declinul formațiunii nu este benefic pentru echilibrul politic românesc. Sigur că păgubosul experiment guvernamental patronat de Klaus Iohannis sau dezastrul din primăriile Capitalei, Sectorului 1 ți Timișoarei constituie dovada eșecului progresiștilor. Totuși, în filosofia corectă a parlamentarismului modern, consfințită după Revoluția glorioasă din Anglia în 1688, eșecul oricărui partid în a livra rezultate propriilor alegători înseamnă îndepărtarea acestora de politică, deci diminuarea reprezentativității și, implicit a democrației.
CONSTATAREA SĂPTĂMÂNII, pe care am anunțat-o din titlu, este că la majoritatea temelor majore ale Statului - așa cum este el acceptat în doctrină - România stă prost, în pofida amuzamentului stârnit de personajele amintite. Deși am parcurs un drum uriaș în ultimii 33 de ani, economic și social, spre a ne alătura cultural și civilizațional Occidentului, structural avem:
- o economie cu profil de țară subdezvoltată, ce exportă multe materii prime și importă tehnologie, chiar și asta într-o balanță comercială dezechilibrată, în vreme ce datoria publică a fost dusă de guvernul Cîțu la cote nemaiîntâlnite
o societate cu inechități care se agravează, la fel disparitățile dintre regiuni, fără să existe vreun plan concret de regionalizare și reorganizare administrativă pentru comasarea comunelor care nu-și pot plăti singure nici propriul aparat
un sistem de ordine care în relația cu cetățeanul, acolo unde monopolul violenței aparținând Statului se manifestă, este un eșec permanent.Doar câteva exemple, mari și mici:  suntem campioni la trafic de persoane, făptașii atentatului mafiot de la Arad de acum peste un an sunt liberi, deprofesionalizarea Poliției ne arată milițeni pe stil nou, obraznici și proști, dar epilați și frezați, evaziunea fiscală mare văduvește în continuare bugetul de sume uriașe fără a fi deranjată
un sistem de educație sacrificat în fiecare zi, anulând șansele de viitor, de integrare socială a noilor generații
o politică externă în care nu însemnăm aproape nimic, la fel ca și în toată istoria noastră, deși azi am avea oportunitatea să contăm

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.