Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

99 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria - Principesa Sofia, prezentă la evenimentele de la Alba Iulia

basilica.ro
expozitie regele ferdinand regina maria

Principesa Sofia a României a participat vineri, de "Ziua Încoronării", la o serie de evenimente dedicate aniversării a 99 de ani de la încoronarea ca suverani ai României Mari a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, la Alba Iulia.

Manifestările, organizate de către Consiliul Judeţean Alba şi Primăria Municipiului Alba Iulia, marchează deschiderea "Anului Centenarului Încoronării", prin care se va sărbători împlinirea a 100 de ani de la evenimentul care a avut loc în 15 octombrie 1922 la Alba Iulia, potrivit Agerpres.

Alături de prefectul de Alba, Nicolae Albu, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, şi primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, Principesa Sofia a luat parte la o serie de evenimente, desfăşurate într-un cadru restrâns din cauza contextului pandemic. Astfel, după ce s-a dat citire, de pe Esplanada Sălii Unirii, a "Proclamaţiei Încoronării" Regelui Ferdinand I, oaspetele de onoare şi oficialităţile judeţene şi locale au asistat la inaugurarea unei expoziţii de fotografie, cu imagini cu Regele Mihai şi de la Încoronarea de la 15 octombrie 1922.

Principesa Sofia a României a ales lucrările câştigătoare ale concursului având ca temă "Încoronarea de la Alba Iulia" (pictură şi desen), lucrări realizate de către elevii Liceului de Arte "Regina Maria" Alba Iulia.

După un Te-Deum oficiat în Catedrala Încoronării de Arhiepiscopul Irineu de Alba Iulia, la Sala Unirii a avut loc un concert extraordinar susţinut de Orchestra de Cameră a Judeţului Alba şi soliştii Alexandru Pal, la nai, şi Dan-Liviu Cernat, la vioară. Cu acest prilej a fost prezentată şi lucrarea muzicală "Marşul Încoronării", piesă care a fost scrisă iniţial pentru interpretare vocală şi care nu a mai fost interpretată în public de aproape 100 de ani.

Principesa Sofia a semnat, de asemenea, în Cartea de onoare a Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia.

Sala Unirii a mai găzduit vineri şi lansarea cărţii "Regina cea rea", un volum realizat după povestea Reginei Maria a României.

Un alt moment din "Ziua Încoronării" a fost dezvelirea bustului Regelui Mihai I, pe esplanada Muzeului Naţional al Unirii. Realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba de către artistul Ovidiu Protopopescu, bustul a fost dezvelit de către Principesa Sofia, preşedintele Ion Dumitrel şi primarul Gabriel Pleşa.

Timp de un an, la Alba Iulia vor avea loc o serie de manifestări dedicate încoronării din 1922. Proiectul cultural "Anul Centenarului Încoronării" este organizat de Consiliul Judeţean Alba, prin Centrul de Cultură "Augustin Bena" şi Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia şi sub patronajul Casei Regale a României.

În 2014, a fost semnat un protocol, cu o durată de zece ani, între Casa Regală a României, Consiliul Judeţean Alba şi Primăria municipiului Alba Iulia, document ce vizează modul de colaborare dintre cei trei parteneri, respectiv un calendar de activităţi care se vor desfăşura în luna octombrie a fiecărui an în Alba Iulia.

Evenimentul care a avut loc la 15 octombrie 1922 la Alba Iulia, supranumit "Întabularea Transilvaniei pe România", a consfinţit actul istoric de la 1 Decembrie 1918. Zeci de mii de persoane, printre care reprezentanţi ai corpului diplomatic, trimişi speciali din mai multe ţări şi jurnalişti străini, au fost prezente în urmă cu 99 de ani, la 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, la încoronarea ca suverani ai României Mari a Regelui Ferdinand şi Reginei Maria, ceremonie concepută ca un spectacol de neuitat.

Încoronarea ar fi trebuit să aibă loc cu un an mai devreme, în 28 septembrie 1921, dată care corespundea zilei urcării pe tron a Regelui Ferdinand, dar acest lucru nu s-a concretizat din cauza certurilor dintre liderii partidelor politice. De altfel, şi la 15 octombrie 1922, la Încoronare, au absentat liderii unor partide politice din Opoziţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.