Un fost informatician al CIA a fost condamnat miercuri la New York pentru că a transmis, în 2017, către site-ul Wikileaks instrumente de spionaj cibernetic aparţinând agenţiei americane de informaţii, o scurgere masivă denunţată cu fermitate de autorităţi, relatează AFP.
Joshua Schulte, în vârstă de 33 de ani, "a fost condamnat pentru unul dintre cele mai ruşinoase şi dăunătoare acte de spionaj din istoria Americii", a declarat procurorul federal din New York, Damian Williams, într-un comunicat, informează Agerpres.
În 2016, în timp ce lucra pentru o unitate de elită specializată în spionaj cibernetic, Joshua Schulte a început să creeze colecţia "Vault 7", instrumente de hacking, malware, viruşi, cai troieni.
WikiLeaks a început să publice cele 8.761 de documente în martie 2017, afectând foarte mult agenţia şi oferindu-le hackerilor profesionişti şi amatori din întreaga lume aceleaşi instrumente ca ale spionilor americani.
"Sursa doreşte să lanseze o dezbatere publică privind securitatea, crearea, utilizarea, proliferarea şi controlul democratic al armelor cibernetice", a spus atunci WikiLeaks.
Însă pentru procurori, Joshua Schulte a vrut să se răzbune pe CIA a cărei conducere a acuzat-o că nu l-a susţinut în conflictele cu colegii.
După cel de-al doilea proces şi patru zile de deliberări, juriul l-a găsit vinovat miercuri de opt capete de acuzare de spionaj şi unul pentru că minţit FBI-ul.Pedeapsa va fi fixată la o dată ulterioară.
A fost condamnat omul care a provocat cutremurul Wikileaks: este un agent al CIA
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

58
Protest în Valea Jiului - Minerii s-au blocat în subteran, au fost conviniși cu greu să iasă
58

622
„Păcăleală de 1 aprilie” la pompă: prețurile cresc fix când intră măsurile de ieftinire. Guvernul promite ieftiniri, pompele livrează scumpiri
622

1.279
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
1.279

1.468
VIDEO Polițist din Pitești, arestat pentru trafic de minori și proxenetism: "Fetele lui" ajungeau în Elveția
1.468

3.672
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
3.672

1.418
Nu vine o criză de medicamente, ci una de prețuri. Dragoș Damian: „Medicamentele ieftine ar putea dispărea din România”
1.418

2.958
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
2.958

2.500
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
2.500

2.718
Volum record de activitate la ÎCCJ: instanța supremă anunță presiuni fără precedent, dar și reducerea semnificativă a stocului de dosare
2.718

2.599
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
2.599

2.382
VIDEO Șofer filmat în timp ce încerca să mituiască un polițist, după ce a primit un avertisment pentru că nu a purtat centura de siguranţă
2.382

4.169
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
4.169

5.857
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
5.857
















Comentează