Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A fost găsită a 19-a victimă de pe nava de agrement scufundată la Budapesta

Poliţia din Budapesta a anunţat joi seara că a fost găsit un al 19-lea corp neînsufleţit în urma accidentului de miercurea trecută de pe Dunăre, informează MTI.

Cea de-a 19-a victimă a fost găsită în apele fluviului, în apropierea complexului cultural Balna din sudul capitalei ungare.

Puţin mai devreme, poliţia a anunţat că a fost găsit un al 18-lea cadavru, lângă podul Rakoczi de pe Dunăre, fiind identificat ca al unuia dintre turiştii sud-coreeni dispăruţi în urma coliziunii din seara de 29 mai dintre o navă cu turişti din Coreea de Sud şi o navă de croazieră de dimensiuni mult mai mari.

Autorităţile lucrează încă la identificarea celui de-al 17-lea corp neînsufleţit, găsit tot joi şi despre care se crede că este tot al uneia dintre victime.

Alţi nouă dispăruţi sunt căutaţi în continuare.

Nava de agrement Hableany (Sirena), cu 33 de turişti sud-coreeni şi doi membri ai echipajului unguri la bord, s-a scufundat miercurea trecută în urma ciocnirii cu vasul de croazieră sub pavilion elveţian Viking Sigyn, al cărui căpitan ucrainean a fost ulterior arestat. Şapte sud-coreeni au fost salvaţi, dar operaţiune de căutare a victimelor şi recuperare a epavei sunt îngreunate de vremea nefavorabilă şi nivelul crescut al apelor Dunării.

O purtătoare de cuvânt a Direcţiei naţionale a apelor din Ungaria a menţionat joi pentru postul public de televiziune M1 că, la solicitarea părţii ungare, Slovacia contribuie la accelerarea scăderii nivelului apei, pentru a permite ridicarea navei scufundate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.