Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A început ședința CSAT: confruntare între Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis/ VIDEO

Președintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă și membri ai Executivului s-au reunit, marți, la Cotroceni, în ședința CSAT, pentru a analiza raportul MAI și date cu privire la crimele din Caracal.

Nicolae Moga participă la ședința CSAT, deși în urmă cu puțin timp a demisionat din funcția de ministru de Interne. Pozele făcute publice pe site-ul Administrației Prezidențiale îl arată pe Moga stând la masa întrunirii.

Citește și: EXCLUSIV - Greşeli grave în timpul anchetei de la Caracal: Două momente-cheie care ar fi putut schimba deznodământul

Șeful statului a declarat duminică că va fi o discuție foarte serioasă asupra aspectelor legate de cazul din Olt, precizând că Guvernul ar trebui să analizeze dacă nu cumva este autorul moral al tragediei.

„Nu mă voi pronunța pe detaliile acestui caz până la finalizarea anchetei și a rapoartelor pe care le vom discuta, în mod foarte serios, în CSAT. În mod normal, însă, nu ar fi trebuit să ajungem să discutăm un asemenea caz în CSAT. Și resping abordarea politicianistă propusă de Guvernul României, care ar trebui să se gândească dacă nu cumva este autorul moral al acestei tragedii”, a afirmat Klaus Iohannis.

Președintele Iohannis a mai spus că va cere, în CSAT, premierului și miniștrilor de Interne și Justiției să găsească soluții concrete.

„Există soluții. La CSAT voi cere prim-ministrului, ministrului Justiției și ministrului de Interne să identifice soluții concrete, inclusiv dacă se impune, de modificare a legilor și a procedurilor. În urma repetatelor intervenții asupra legislației penale și procesuale penale, precum și în contextul ultimelor acțiuni ale noilor instrumente inventate de PSD, s-a ajuns în situația în care cooperarea dintre polițiști și procurori se face deficitar, iar cel care suferă este cetățeanul român. Dacă autoritățile nu au instrumente legale clare pentru combaterea eficientă a criminalității, acest lucru trebuie rezolvat rapid! Aceasta nu scuză și nici nu justifică însă atitudinea celor implicați!”, a completat șeful statului.

Tot duminică, premierul Viorica Dăncilă a anunțat că urmează să prezinte ministrul de Interne Nicolae Moga raportul detaliat al celor întâmplate în cazul din Caracal.Cu o zi înainte, șeful Executivului a declarat că va cere în ședința CSAT de marți să fie prezentat un raport „minut cu minut și decizie cu decizie”, în cazul crimei din Caracal, începând cu momentul primului apel la 112 al Alexandrei.

Ionel-Sorinel Vasilca, director al STS, a anunțat, luni, că a înaintat președintelui Klaus Iohannis, demisia sa din funcție. Demisia a fost înaintată pentru a nu afecta prestigiul instituției, a spus acesta.

Totodată, președintele Klaus Iohannis a luat act de demisia șefului STS.

Referitor la subiect, premierul a transmis, luni, că demisia directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale trebuia să vină încă din prima zi, după gestionarea defectuoasă a situației din Caracal. Ea a afrimat că Sorinel Vasilca a dat dovadă de aroganță, vorbind despre prejudiciile de imagine aduse instituției.

Alexandrei, fata de 15 ani sechestrată, violată și ucisă la Caracal, a apucat să sune de 3 ori de pe telefonul agresorului, la 112. Poliția a acuzat STS că a oferit târziu date legate de localizarea acesteia.

Luiza Melencu (18 ani) a dispărut în luna aprilie 2019, după ce a luat o mașină de ocazie. În același mod a dispărut Alexandra Măceșanu (15 ani). Suspectul a fost identificat abia vineri, după ce Alexandra a sunat de 3 ori la 112 pentru a-și anunța răpirea.

Suspectul principal din Caracal, Gheorghe Dincă, și-a recunoscut, duminică, ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât și al Luizei, a declarat avocatul din oficiu al bărbatului, pentru MEDIAFAX.

Procurorii au extins cercetările în cazul Dincă Georghe pentru omor calificat, au anunțat procurorii DIICOT duminică seara.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.