A murit actrița Monica Fermo: de la senzația bulevardelor din București, la viața de călugăriță în Ierusalim

Una dintre blondele fatale din anii ’70 ale scenei Teatrului Naţional din Bucureşti, Monica Fermo  a murit la vârsta de 65 de ani). Ea s-a retras din viața publică și a trăit peste două decenii la o mănăstire din Ierusalim.

Era blondă, era tânără, era sexy, era actriţă. Monica Fermo devenise, spre sfârşitul anilor ’70, una dintre cele mai provocatoare prezenţe actoriceşti de pe scena Naţionalului bucureştean. După cum mărturisea ea însăşi mai târziu, “primii mei paşi în viaţă au fost în monstruozitatea patimilor. La 15 ani m-am apucat de fumat, la 17 ani am avut primul amor spiritual şi fizic şi, de acolo, totul s-a derulat cu o viteză extraordinară către hăul de nepătruns cu mintea”.

Monica Fermo a "murit" la vârsta de 32 de ani, pe 29 iunie 1986, iar atunci s-a ”născut” Elena. A fost o actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) şi om de televiziune. S-a născut dintr-un tată evreu, dar încreştinat de mama sa, pentru a scăpa de furia nemţilor, când avea 20 de ani, şi dintr-o mamă rusoaică, creştină pravoslavnică. Părinţii, nefiind foarte credincioşi, nu au mai botezat-o pe Monica, ea rămânând în legea iudaică. Abia după 32 de ani de la naştere Monica primeşte botezul şi o dată cu el şi numele de Elena.

„Toate le-am făcut într-o frenezie a tinereţii“

Monica Fermo spune că „primii mei paşi în viaţă au fost în monstruozitatea patimilor. La 15 ani m-am apucat de fumat, eram aşa de dependentă că am fumat până în ziua botezului; la 17 ani am avut primul amor spiritual şi fizic şi, de acolo, totul s-a derulat cu o viteză extraordinară către hăul de nepătruns cu mintea. Mulţumesc lui Dumnezeu că drogurile şi crima, violenţa la scară largă, nu existau pe vremea aceea, că le-aş fi împlinit şi pe acelea. Toate le-am făcut într-o nonşalanţă, într-o frenezie a tinereţii.“ Şi continuă: „Ascultam muzică rock, iar pentru o tânără de 17-20 de ani, cum eram atunci, care mergea în discoteci şi se dezlănţuia în muzică, primea în mod subconştient toată informaţia satanică a acelei muzici. Şi urmau celelalte: sărutări, desfrânări, avorturi, fumat, beţii, petreceri... La 30 de ani aveam senzaţia fizică că purtam mereu în spate un sac extraordinar de greu.“

„Eram înglodată în patimi“

În tot ceea ce a făcut în viaţă a căutat să accentueze plăcerea. Până şi în iubire, a dorit să ducă totul la extremul cel mai posibil. Şi de aceea, a încercat tot ceea ce era posibil, şi de fiecare dată cădea şi mai jos. „Atunci când mergi la un restaurant şi mănânci o mâncare extraordinară, într-o atmosferă de vis, cu un bărbat superb, cu bani, cu luxul de rigoare şi te duci cu el în dormitor, are loc o acţiune, o iubire... Însă asta se termină! Totul se termină! Şi cu cât se termină mai repede, cu atât mai repede ajungi la o culme în care vezi că, de fapt, urmează o prăpastie! Că însăşi culmea e o prăpastie! Şi nu ştii unde să te mai duci şi ce să mai faci“ îşi destăinuie experienţele maica Ecaterina.

A dus o viaţă de zbucium, mergea din petrecere în petrecere. A încercat să ia legătura cu Divinul pe diferite drumuri, dar nu pe cel bun. „OZN-iştii, spiritiştii, yoghinii şi filosofii îmi promiteau limanul, dar eu ajungeam în marginea prăpastiei, simţeam că acolo este ceva extraordinar şi mă aruncam în altceva, mai îngrozitor, ca să pot scăpa de acel ceva care era în spatele meu. Veneam din valea spirituală a glodului, eram înglobată în patimi extraordinar de mari, atât de iuţi şi de fierbinţi în practicare“, spune, cu bucurie că a scăpat de toate acestea, Elena.