Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A treia rundă de discuţii între Ucraina şi Rusia privind încetarea ostilităţilor va avea loc luni

Facebook
rusia ucraina

A treia rundă de discuţii între Ucraina şi Rusia cu privire la încetarea ostilităţilor va avea loc luni, a anunţat sâmbătă într-o postare pe Facebook un membru al delegaţiei ucrainene, David Arahamia, fără a oferi detalii suplimentare - transmit AFP şi Reuters.

Delegaţiile din Ucraina şi Rusia au avut două runde de negocieri de când Rusia a lansat o invazie la scară largă pe teritoriul ţării vecine la 24 februarie.

Joi, părţile au convenit să deschidă coridoare umanitare pentru a permite civililor să iasă din anumite zone de luptă, deşi au existat întârzieri în punerea lor în aplicare.

Ucraina a anunţat sâmbătă că discuţiile nu au produs rezultate dar că va continua să continue negocierile.

Negociatorul David Arahamia este şi liderul fracţiunii parlamentare a partidului Slujitorul poporului, al preşedintelui Volodimir Zelenski, potrivit Agerpres.ro.

Agenţia de presă rusă TASS l-a citat pe negociatorul rus Leonid Sluţki, care a declarat că partea ucraineană a arătat o anumită deschidere în a doua rundă pentru a se ajunge la un acord.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă că încercarea lui Zelenski de a obţine ajutor direct din partea NATO în conflictul dintre ţările lor nu ajută discuţiile dintre cele două părţi, dar că Moscova este pregătită pentru o a treia rundă.

Precaută să nu fie antrenată în războiul Moscovei împotriva vecinului său, NATO a respins vineri apelul lui Zelenski de a crea o zonă de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei, ceea ce l-a determinat pe preşedintele ucrainean să spună că alianţa a dat undă verde Rusiei pentru a-şi continua atacurile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.