Accident de microbuz între Urziceni și Ploiești: 3 adolescente au fost rănite / Șoferul era băut

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 31-07-2022

Actualizat: 31-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Un microbuz condus de un șofer care consumase alcool s-a răsturnat pe o șosea din județul Prahova. Trei adolescente au fost rănite, au anunțat echipele care au intervenit la fața locului, potrivit Mediafax.

Accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 5.45. Polițiștii Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN1D, în localitatea Cioranii de Jos, a avut loc un accident rutier.

Din primele date a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 41 de ani, în timp ce se afla la volanul unui microbuz de persoane, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat pe partea dreaptă, pe sensul de mers Urziceni-Albești.

În urma impactului au fost rănite trei fete cu vârstele de 14, 15 și 16 ani.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, au anunțat reprezentanții IPJ Prahova.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri