ACL, suspectată că a plagiat USL

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 31-07-2014

Actualizat: 31-07-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Însă elementul grafic al Alianței Creștin-Liberale seamănă până la premeditare cu sigla defunctei Uniuni Social-Liberale susţin surse din cadrul Puterii.


Întocmai ca și sigla USL, sigla ACL conține inițialele alianței deasupra logo-urilor ambelor partide, încadrate de un pătrat. Singurele mici diferențe ar consta în colțurile rotunjite ale pătratului și linia separatoare dintre inițiale și logo-urile partidelor.


De asemenea, spre deosebire de sigla USL, în care logo-urile ambelor partide ocupau o suprafață egală, în noua siglă ACL inițialele ‘PDL’ apar cu caractere mai mari decât cele ale liberalilor.

Lipsa unui proiect comun și a unei viziuni unitare, de care sunt acuzate cele două partide, și graba pentru pregătirea alegerilor din noiembrie par să se răsfrângă și în elementele de identitate ale noii alianțe: un nume straniu și un simbol grafic plagiat.

Partidele au început deja să utilizeze noile elemente, lansându-și pagina de facebook ACL, la care, însă, utilizatorii rețelei sociale nu par să se înghesuie deocamdată.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri