Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Acțiuni ale Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IGPR - Dosare penale și sute de arme confiscate

facebook.com
 IGPR

Comisarul-șef de poliție Badea Angelo, șef Serviciu Arme în cadrul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase - Inspectoratul General al Poliției Române a prezentat măsurile luate în cadrul acțiunii desfășurate într-un dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, precum și principalele rezultate obținute de către Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase în primele 4 luni ale acestui an.

Astfel, la data de 11 mai 2022, polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţiei Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București respectiv luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și tehnicieni ciminaliști din cadrul Institutul National de Criminalistică, au pus în aplicare 5 de mandate de percheziție domiciliară.

Activitățile s-au desfășurat în municipiul București și în județul Ilfov, la domiciliile unor persoane fizice.

Acțiunea s-a derulat într-o cauză ce vizează documentarea activității infracționale a unui grup de persoane bănuite că săvârșesc acte de violențe prin agresiuni fizice, în special asupra persoanelor tinere/elevi, în incinta unor complexuri comerciale din București (și aici mă refer la Mall-uri), agresiuni ce se comit preponderant în zonele neacoperite de sistemele video de supraveghere.

Polițiștii efectuează cercetări într-un dosar urmărire penală înregistrat la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor respectiv portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

În cauză, s-a reținut că, din luna octombrie 2021, în mod constant, persoanele bănuite de comiterea infracțiunilor cu violență ar fi postat pe rețele de socializare materiale foto/video, în care sunt prezentate una sau mai multe persoane care afișează atitudine ostilă sau instigatoare la violență, în timp ce se regăsesc în locuri special amenajate pentru distracție sau agreement, utilizând arme sau alte obiecte fabricate/confecționate anume pentru tăiere, înțepare sau lovire.

Este afișată o atitudine agresivă/denigratoare la adresa persoanelor de sex feminin, instigând la violență prin prezentarea cercului de prieteni și a faptelor de natură penală ce le-ar putea săvârși.

De asemenea, a fost identificată o postare, respectiv un material video, în care mai mulți tineri sunt prezenți într-o stație de S.T.B., moment în care unul dintre ei lovește cu pumnul un alt tânăr în zona feței, cel din urmă prăbușindu-se pe peronul stației de tramvai.

 

Mai mult decât atât, deși unii dintre tinerii bănuiți de comiterea infracțiunilor violente practică sporturi de contact, cunoștințele și deprinderile dobândite în cadrul cursurilor sunt utilizate în afara ringului/cadrului sportiv ca metode de atac și nu de autoapărare/sportiv.

 

Ancheta a vizat pe lângă probarea activității infracționale și prevenirea criminalității în rândul persoanelor vulnerabile, în principal al tinerilor, ca atribut esențial al activității Poliției Române.

Acest tip de intervenție, prin cele două componente principale ale sale: educație antivictimizare și educație antiinfracțională, contribuie la creșterea gradului de siguranță a populației prin promovarea unor modalități adecvate de protecție personală și colectivă.

Operațiunea a avut drept scop documentarea şi investigarea activităților infracţionale ale persoanelor bănuite, probarea faptelor, identificarea bunurilor interzise la deținere necesare soluționării cauzei.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate o armă neletală scurtă, o macetă de aproximativ 50 de cm și mai multe materiale pirotehnice.

Echipele participante la operaţiune au fost constituite din polițiști din cadrul I.G.P.R. – D.A.E.S.P, Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Criminalistic din cadrul D.G.P.M.B.

Polițiștii au beneficiat de sprijinul echipelor de intervenție din cadrul S.I.A.S.

Alte detalii din cadrul dosarului de urmărie penală nu pot fi furnizate momentan, întrucât cercetările se efectuează sub supravegherea procurorului de caz, iar, la finalizarea cercetărilor, dosarul penal urmează a fi înaintat la unitatea de parchet, cu propunerea corespunzătoare rezultatului anchetei.

De asemenea, în continuare vă voi prezenta două cazuri instrumentate la nivelul D.A.E.S.P. și al structurilor teritoriale în ultima perioadă:

1. La data de 6 aprilie 2022, polițiști din cadrul I.G.P.R. – D.A.E.S.P., cu sprijinul I.P.J. Dolj – S.A.E.S.P. și Poliția Municipiului Calafat, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară și au desfășurat un control la sediul unei persoane juridice, dispus ca urmare a datelor și informațiilor obținute în urma efectuării perchezițiilor.

Activitățile s-au desfășurat, atât în municipiul Calafat, cât și în municipiul București, la domiciliul unei persoane fizice, precum şi la sediul unei persoane juridice.

Acțiunea s-a derulat într-o cauză vizând identificarea si ridicarea armelor neletale supuse regimului autorizării, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală din cadrul D.A.E.S.P. din 15.02.2022 cu privire la comercializarea acestor tipuri de arme prin intermediul unei platforme de vânzări online de către persoane neautorizate în acest sens.

De asemenea, s-a dispus audierea a 2 persoane în calitate de suspect, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

În fapt, polițiștii D.A.E.S.P. au efectuat cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat într-un dosar penal ce vizează deținerea fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării.

La data de 15 februarie 2022, polițiștii s-au sesizat cu privire la faptul că un operator online comercializează fără a fi autorizat, arme care, din punct de vedere constructiv, sunt capabile să expulzeze proiectile din cauciuc folosind forța de expansiune a unei butelii sub presiune, fiind încadrate din punct de vedere juridic în categoria C1 din Anexa Legii 295/2002 privind regimul armelor și al munitiilor. Mai mult, aceste arme pot produce un prejudiciu permanent și ireversibil ce constă în pierderea unui organ de simț în cazul folosirii acestora asupra corpului uman de la o distanță scurtă.

Pentru a putea deține acest tip de arme, este necesară obținerea unei autorizații din partea organelor de poliție specializate.

Operatorul neautorizat ar fi vândut acest tip de arme, prezentându-le ca fiind arme de tip airsoft. Acționând în această modalitate, ar fi fost comercializate fără drept mai multe arme de acest tip.

În acest sens, a fost derulată o acțiune care a avut drept scop documentarea şi investigarea activităților infracţionale ale persoanei bănuite, identificarea de bunuri și înscrisuri necesare soluționării cauzei, aplicarea de măsuri asigurătorii, conducerea persoanelor bănuite, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale.

În urma perchezițiilor domiciliare din data de 6 aprilie 2022, au fost ridicate 4 arme neletale supuse autorizării, alături de muniția aferentă acestora, iar, în urma controlului dispus în cursul aceleiași zile, au fost ridicate 53 de arme neletale supuse autorizării.

Echipele participante la operaţiune au fost constituite din polițisti din cadrul D.A.E.S.P., I.P.J. Dolj – S.A.E.S.P. și polițisti din cadrul Poliției Municipiului Calafat.

Polițiștii au beneficiat de sprijinul echipelor de luptători din cadrul S.A.S.– I.P.J. Dolj.

2. În baza Planului de acţiune ,,WASTE”, aprobat de conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române, în perioada 21.03 – 03.04.2022, Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a iniţiat şi coordonat o acţiune națională, pentru verificarea respectării legislației privind regimul substanțelor și deșeurilor periculoase.

Acţiunea a avut ca scop creşterea siguranţei cetăţeanului şi combaterea infracţionalităţii în domeniu, prin verificarea stării de legalitate, a modului de efectuare a operaţiunilor cu substanţe şi deşeuri periculoase şi a condiţiilor în care se desfăşoară aceste operaţiuni de către agenţii economici.

Astfel, la data de 31.03.2022, polițiști din cadrul IPJ Călărași – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control tematic la o societate comercială având ca obiect de activitate „transporturi urbane, suburban și metropolitan de călătorie”, cu sediul și punctul de lucru în municipiul Călărași, județul Călărași.

Astfel, au fost descoperiți 8.400 de litri de ulei uzat, depozitați în recipiente de 220 de litri, respectiv recipiente (bidoane) neetanșe, ulei provenit de la motoarele cu combustie, depozitarea acestuia facându-se în condiții necorespunzătoare, prezentând scurgeri pe sol, reziduri vizibile, dăunând mediului prin contaminarea solului.

Totodată, în urma efectuării controlului, gestionarul societății comerciale nu a făcut dovada unui contract pentru predarea uleiurilor uzate, încheiat cu operatori economici autorizați să desfășoare activități de colectare, valorificare și/sau de eliminare, menționând că s-au făcut demersuri în acest sens.

La finalizarea controlului, polițiștii au dispus custodierea uleiului uzat idenficat, fiind-i pus în vedere reprezentantului societății să îl neutralizaze în condițiile prevăzute de lege.

În cauză, ca urmare a controlului, a fost întocmit dosar penal, cu privire la săvârșirea infracțiunii de „Neluarea sau nerespectoarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase” faptă prevăzută și pedepsită de art. 66 alin 1 lit. b) din OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor.

Polițiștii din cadrul IPJ Călărași – SAESP au urmărit, atent, respectarea măsurilor impuse, iar, la scurt timp de la efectuarea controlului, reprezentanții societății au luat măsurile necesare de eliminare a uleiului uzat și ecologizare a terenului.

Facem precizarea că, în urma activităților desfășurate de polițiști, reprezentanții societății comerciale au conștientizat impactul negativ al acțiunilor de gestionare necorespunzătoare a deșeurilor.

De asemenea, în această perioadă, se desfășoară, la nivel național, mai multe acțiuni pe domeniile de activitate aflate în competența structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase.

În plus, România, prin Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, coordonează o acțiune operativă, la nivel european, privind combaterea criminalității în domeniul armelor, în special a celor care pot fi transformate în arme letale.

Totodată, România participă în cadrul mai multor operațiuni desfășurate, la nivel european, pe segmentul armelor de foc traficate prin intermediul internetului, coletăriei, în zonele de trecere a frontierelor, precum și prin exploatarea diferențelor legislative între țările membre ale Uniunii Europene (armele cu gaze iritant-lacrimogene, arme dezactivate, armele cu aer comprimat).

Poliția de investigare a criminalității în domeniul arme, explozivi și substanțe periculoase reprezintă structura specializată a Poliției Române care acționează prin mijloace specifice pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor la regimul din competență și a celorlalte fapte de încălcare a legii care afectează climatul de siguranță al cetățeanului și drepturile fundamentale ale acestuia.

Structurile arme, explozivi și substanțe periculoase sunt parte componentă a Poliției Judiciare și au ca obiect principal de activitate identificarea persoanelor care încalcă legislația și cercetarea acestora cu privire la respectarea prevederilor procesual-penale, pe liniile de muncă din competență.

În perioada ianuarie-aprilie anul curent, polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul Poliției Române au organizat și desfășurat 1.249 de acțiuni pe liniile de muncă din competență pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere climatului de siguranță al cetățeanului, în cadrul cărora au fost efectuate 222 de percheziții domiciliare și au fost puse în aplicare 54 de mandate de aducere.

De asemenea, au fost efectuate 5.530 de controale la persoane fizice și juridice pentru verificarea respectării obligațiilor prevăzute de actele normative care guvernează acest segment de activitate.

În aceeași perioadă a anului 2022, au fost constatate 1.213 infracțiuni, dintre care 362 în flagrant delict, 869 de persoane fiind cercetate în calitate de suspecți, 50 dintre acestea sub măsuri preventive.

Totodată, 107 dosare penale au fost soluționate cu propuneri de trimitere în judecată.

În cadrul dosarelor penale instrumentate și a acțiunilor desfășurate, au fost ridicate, în vederea confiscarii peste 1.100 de arme de foc,, peste 295.000 de bucăți de muniție, 209 tone și 3.240 de litri de substanțe periculoase, 691 de tone și aproape 1.400 de litri produse de protecție a plantelor.

Totodată, au fost dispuse măsuri in scopul neutralizării și eliminării a 102 tone și peste 44.000 de litri de deșeuri periculoase, precum și 115 kilograme de mercur.

De asemenea, au fost aplicate aproximativ 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 360.000 de lei.

În prezent, la nivel național, sunt peste 115.000 de persoane fizice autorizate, care dețin aproximativ 225.000 de arme letale și neletale și peste 2.300 de persoane juridice, care dețin aproape 30.000 de arme letale și neletale.

O componentă importantă a activității structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase o reprezintă partea de deservire a comunității, prin eliberarea autorizațiilor/avizelor obligatorii pe segmentul în discuție, astfel că, în primele 4 luni, au fost eliberate 147 de avize de import/permise de transfer (arme și muniții), 1.856 de permise de armă, anulate 600 de permise de armă și suspendate 125 de permise de armă.

Totodată, a fost prelungită perioada de valabilitate pentru 3.142 de permise de armă, au fost eliberate persoanelor fizice și juridice, în vederea procurării armelor de foc, 5.921 de autorizații, au fost eliberate 61 de autorizații de transfer și tranzit explozivi și au fost avizate 78 de autorizații pentru operațiuni cu produse de protecție a plantelor clasificate ca toxice și foarte toxice.

 

Mulțumim, pe această cale partenerilor instituționali, interni și externi precum și instituțiilor de aplicare a legii din țară și străinătate, pentru sprijinul acordat în desfășurarea activităților specifice domeniului arme, explozivi și substanțe periculoase.

Astfel de acțiuni vor fi derulate și în perioada următoare!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.