DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Administratorul hotelului din Bistrița, acuzat de proxenetism a fost arestat

gratii

Administratorul hotelului din Bistrița acuzat că punea camere la dispoziția clienților pentru prostituție a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în timp ce directoarea a primit control judiciar pentru 60 de zile, potrivit Mediafax.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a anunțat, joi, decizia instanței de judecată, respectiv 30 de zile de arest preventiv pentru proxenetism pe numele administratorului hotelului, în vârstă de 61 de ani, respectiv control judiciar pentru 60 de zile pe numele directoarei, o femeie de 55 de ani.

Directorul și administratorul hotelului respectiv fuseseră reținuți, fiind acuzați că au pus camere la dispoziția unor femei care se prostituau. Cei doi ar fi instruit și recepționerii cu privire la prețurile practicate de femei.

Turcan TAIE în carne vie: 'Din 4 ianuarie nicio instituție a statului nu va mai face politică de partid'

Potrivit Poliției Române, aproape 50 de polițiști au percheziționat hotelul din Bistrița.

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că un bărbat de 61 ani, din Bistrița, în calitate de administrator al unui hotel din Bistrița, ar fi înlesnit practicarea prostituției, prin punerea la dispoziție a camerelor hotelului unor femei care practică prostituția, fără a le înregistra în registrul de evidență a persoanelor cazate. Totodată, în cursul anului 2019, o femeie în vârstă de 55 ani, în calitate de director al aceluiași hotel, ar fi tolerat și facilitat practicarea prostituției în incinta unității de cazare, în sensul că ar fi instruit recepționerii cu privire la tarifele practicate și nu ar fi denunțat practicarea prostituției în incinta hotelului către autorități”, se arăta într-un comunicat transmis miercuri de Poliția Română.

În cadrul cercetărilor, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu cei de la Investigarea Criminalității Economice, Criminalistic și Acțiuni Speciale au ridicat mai multe înscrisuri.

De asemenea, au mai fost depistate două persoane care se aflau sub influența substanțelor psihoactive, astfel că a fost întocmit încă un dosar penal, care a fost înaintat către DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.