Adrian Năstase REVINE cu detalii despre Pro Tv si 'Trofeul calitatii': 'Îmi este clar că spalarea pe creier la unii e un proces ireversibil'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 28-12-2019

Actualizat: 28-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Digi24

Fostul premier și lider al PSD Adrian Năstase a publicat, sâmbătă, pe blogul său, „un serial de rememorare” a felului în care, în ultimii 15 ani, s-a desfășurat „campania de linșaj mediatic” împotriva sa, dar și „acțiunea judiciară de eliminare a sa din viata politică”, sub comanda lui Băsescu și Macovei. Politicianul a preluat un text mai vechi referitor la o parte din istoria „Trofeului calitatii”.

Citește și: Traian Băsescu TUNĂ: 'Predoiu face ce ştie mai bine: slugăreşte şi el puţin pe cei care vor să vadă din nou judecătorii puşi sub controlul DNA'

„Sunt tot mai fascinat de felul in care se aplica in Romania retetele lui Orwell. Mai ales in legatura cu ce s-a intamplat la noi in ultimii 30 de ani. Au fost difuzate, la acest sfarsit de an, diverse rezumate care au prezentat selectiv, subiectiv si, de multe ori, tendentios, unele secvente din acesti ani, tragand apoi concluzii generalizatoare. Sau au fost produse „pastile” care, in cateva minute, „explica” ce s-a intamplat in 30 de ani. Astfel, la Pro tv, a fost distribuit un filmulet de 8 minute, „Dupa 30 de ani”, despre istoria coruptiei in Romania. Un video gandit probabil pentru cei care urmaresc serialul „Las Fierbinti”.

Naiv fiind, nu stiu daca la „pacatele” guvernului Nastase in materie de coruptie nu ar fi trebuit adaugat, in acest video si faptul ca guvernul PSD de atunci a sters vreo 800 de milioane de lei, datorii ale postului Pro Tv.

Citește și: ALERTĂ METEO Ninsori și temperaturi scăzute: Vremea în București

M-am gandit insa ca poate este momentul sa incep si eu un serial de rememorare a felului in care, in ultimii 15 ani, s-a desfasurat campania de linsaj mediatic la adresa mea si actiunea judiciara de eliminare a mea din viata politica, sub comanda lui Basescu si Macovei si executata de Daniel Morar, Papici, Mariana Alexandru, etc., impreuna cu Livia Stanciu si Ionut Matei. Asa incat voi relua un text mai vechi referitor la o parte din istoria „Trofeului calitatii”. Desi imi este clar ca spalarea pe creier, la unii dintre cei care ma acuza fara sa aiba argumente, este un proces ireversibil.

Si o mica intrebare la care nu astept raspuns. In acest dosar, prin sentinta finala, din 2012, a fost condamnata si adjuncta Irinei Jianu, Diana Gasparovici, la 5 ani de inchisoare. Doar ca ea a disparut si nu stiu ce s-a mai intamplat cu ea dupa aceea…

‘Stiu, daca va hotarati, va fi mult de citit. Inchipuiti-va, insa, ca eu am trait, timp de 8 ani, aceste lucruri. Si nu sunt singurele…”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri