Premium
Fostul europarlamentar PSD, Adrian Severin, recent eliberat din pușcărie, face o analiză dură pentru Klaus Iohannis și protestatarii #rezist. Severin susține că Iohannis nu-și înțelege rolul constituțional și face o analiză a sistemului de organizare al României.
Citește și: Ioan Rus anunță: Grupul de la Cluj trece de partea lui Victor Ponta
”Republica parlamentară pe înțelesul tuturor
O nouă dispută ridică nivelul adrenalinei în țara protestelor pășuniste, România: disputa dinte susținătorii republicii parlamentare și cei ai republicii semi-prezidențiale.
Pentru batalioanele de asalt ale neofascismului #rezistent lucrurile sunt clare: “ciuma roșie” (adică neocomuniștii urmași ai pușcăriabilului Ion Iliescu) vrea să îl deposedeze de putere pe Președintele democrat, ales de popor (urmașul autodeclarat al Grupului etnic german), transformând republica semi-prezidențială în republică parlamentară și reinstaurând astfel dictatura; o “dictatură a majorității”, cam așa cum a fost “dictatura proletariatului”. De aceea CCR rescrie fraudulos Constituția țării care a consacrat republica semiprezidențială. Iată pricina! Am zis!
Nici nu se putea pentru niște intelectuali fini care mușcă cu toți dinții, ca rebeliunea huliganică să nu capete un drapel filosofico-juridic.
De aici, nesfârșite ipoteze cu privire la ce înseamnă o republică și ce alta. Ideea centrală este că, de vreme ce a strâns cele mai multe voturi pe cap de vită furajată, Președintele dă republicii forma semiprezidentială, în sensul că trebuie să poată a face ce vrea, fiind mai tare decât ăilalți.
Pentru toți acești teoreticieni de ocazie ai dreptului ofer câteva repere constituționale.
1. Puterea unui Președinte nu poate fi stabilită în funcție de felul în care este ales, ci de atribuțiile pe care Constituția i le conferă.
2. Oricâte voturi ar primi un Președinte pentru a fi ales, el le primește pentru a îndeplini rolul pe care Constituția i-l atribuie, iar nu rolul pe care și-l atribuie el însuși după bunul său plac. (Chiar dacă toți locatarii unui bloc și-ar da acordul pentru angajarea unei persoane ca portar, acea persoană va îndeplini rolul de portar, iar nu pe cel de președinte al asociației de locatari, chiar dacă cel din urmă a fost ales cu mai puține voturi.)
3. Într-o republică prezidențială (ex. SUA), Președintele este șeful executivului (Guvernului).
4. Într-o republică semi-prezidențială (ex. Franța), Președintele împarte șefia executivului (Guvernului) cu Primul Ministru.
5. Într-o republică parlamentară (ex. Germania, Austria, Italia, Portugalia) Primul Ministru este singurul șef al executivului (Guvernului) și răspunde politic numai în fața Parlamentului. În unele dintre aceste republici Președintele este ales prin vot direct de popor (ex. Austria, Portugalia), iar în altele de Parlament (ex. Germania, Italia), ceea ce dovedește că modalitatatea de alegere nu este un criteriu de diferențiere relevant.
6. În România, Constituția din 1991, iar nu decizia CCR din 2018, prevede că în exercitarea funcțiilor sale de reprezentant al statului și garant al sistemului constituțional, Președintele îndeplinește rolul de “mediator între puterile statului” (art. 80.2); puteri pe care tot Constituția le enumeră - legislativă, executivă, judecătorească. Puterile Președintelui sunt, deci, cele ale mediatorului.
6. Un mediator nu poate face parte din nici una dintre entitățile între care mediază. Este de bun simț. Deci, Președintele-mediator nu face parte din executiv. Cu atât mai puțin l-ar putea conduce, singur sau împreună cu Primul Ministru.
7. Un mediator nu ia decizii în litigiile cu care este sesizat, pentru a le tranșa. Aceasta face un arbitru. Mediatorul poate doar facilita prin acțiunile sale înțelegerea puterilor între care mediază cu privire la soluții comune sau unanim acceptate.
8. Orice atribuții sectoriale primește Președintele-mediator (în domeniul politicii externe, apărării, securității, situațiilor de urgență, numirilor în funcții etc.) trebuie să fie compatibile cu exercitarea funcției sale principale de mediere și cu consecința acesteia constând în lipsa accesului la instrumentele executive. Dacă Președintele ar lua decizii de politică internă sau externă, cum ar mai putea fi el apoi mediator între Guvern (care realizează în concret toată politica internă și externă a statului) și Parlament (care mandatează Guvernul aprobându-i programul și îl controlează până la a-l demite prin moțiune de cenzură)???
9. Prin urmare, în sectoarele executive în care Constituția îi stabilește atribuții, Președintele are rol exclusiv protocolar sau de control procedural. Nu cenzurează fondul, ci numai forma. De aceea, ori de câte ori decretează din proprie inițiativă, iar nu la inițiativa vreuneia dintre puterile statului, Președintele are nevoie de contrasemnătura Primului Ministru; altfel decretele sale nu au valoare legală.
10. Potrivit Constituției României, Guvernul execută numai programul aprobat de Parlament (nu de Președinte) și răspunde numai în fața Parlamentului (nu a Președintelui). Președintele nu poate dizolva Parlamentul (decât atunci când Parlamentul este în situația de a nu-și putea îndeplini funcția de a crea un Guvern). Parlamentul poate, însă, să îl suspende pe Președinte atunci când socotește că acesta nu își îndeplinește rolul cum trebuie. Dintre toate instituțiile care reprezintă poporul român și prin care acesta își exercită puterea suverană, Parlamentul, o proclamă Constituția, este reprezentantul “suprem”. Nu Președintele.
Ce fel de republică suntem????
Dacă pericolul dictaturii ne frământă, cel puțin din partea Constituției putem sta liniștiți. Istoria nu consemnează nici o dictatură parlamentară. În schimb Președinți dictatori au fost cu duiumul.
“Dictatura proletariatului” a fost o ficțiune, căci nu proletariatul a dictat, ci cei câțiva indivizi care și-au asumat cu de la ei putere reprezentarea absolută a proletariatului; cam tot așa cum astăzi, Președinții noștri jucatori, printre răcnetele diversionist-anarhiste ale minorității tefeliste, încearcă să își asume, în disprețul Constituției și împotriva celor care o apără, rolul de unic interpret și executant al voinței populare.
Așadar, nu din reducerea puterilor Președintelui vine pericolul dictaturii, ci din sporirea lor, dincolo de prevederile Constituției și în lipsa unor garanții constituționale pentru anihilarea abuzului de putere prezidențială.
În 1991, principalul promotor al opțiunii pentru republica semi-prezidențială a fost Președintele Iliescu, susținut de acel grup din FSN în care își are principala origine PSD. În 2018, cei care îl acuză pe Președintele Iliescu de neocomunism și îl vor trimis în închisoare, îi susțin opțiunile privind modul de organizare a republicii, în timp ce partidul fondat de el, acuzat de tendințe dictatoriale, susține acea formă de republică pe care istoria a consemnat-o ca fiind singura în mod esențial democratică. Poate o face de formă sau din interes, dar o face. Curat murdar!!!
P.S. Tot mai multă lume este îngrijorată aflând că Președintele Iohannis încheie înțelegeri în străinătate cu privire la primirea în România a unui număr tot mai mare de imigranți. Nu este motiv de neliniște. Aceste înțelegeri sunt nule (deci nu au cum produce efecte) întrucât, pe de o parte, potrivit Constituției, Președintele încheie (adică semnează, oficializează) doar tratatele internaționale negociate de Guvern, neavând, deci, posibilitatea de a încheia / semna acordurile pe care le negociază el însuși, iar pe de altă parte, politica privind Imigrația și azilul ține de resortul politicii interne, al cărui unic titular este Guvernul, sub controlul exclusiv al Parlamentului. Într-o republică parlamentară Președintele nu angajează statul în nici un fel, chiar dacă îl reprezintă simbolic, fără acceptul Guvernului și aprobarea Parlamentului. Punct și de la capăt!”, scrie Adrian Severin, pe pagina personală de Facebook.
