DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Afară din învăţământ cu cei care ucid minţile copiilor noştri

Mizeria incomensurabilă pe care o putem deja numi “Afacerea Denunţul” vine să ilustreze, dramatic, nu câţi neaveniţi s-au cuibărit în ramificaţiile educaţiei naţionale, ci câţi ticăloşi, câţi mişei vânduţi idelologiei sorosiste, care îşi urăsc propriul Neam şi-au găsit un loc bine ascuns din care îşi pot duce la bun sfârşit planurile de nimicire a sufletului românesc.

Bunătatea, prietenia, inima deschisă a românilor au ajuns, la rândul lor, ţinte numai bune pentru japiţele sorosiste năimite să sădească delaţiunea, spionita, invidia şi, mai presus de toate, ura între oamenii aceluiaşi popor. Acest atac furibund a ajuns să otrăvească şi minţile copiilor noştri. Aşa vor să ne distrugă viitorul, speranţa, să iî transforme pe cei mai nevinovaţi dintre români, pe feciorii şi fetele nostre iubite, în duşmanii fraţilor lor şi ai noştri, în inamicii vecinilor şi ai rudelor, în jalnici turnători şi închinători la o Justiţie strâmbă şi care va coroda societatea până la a o sparge în triburi sălbatice lipsite de judecata proprie.

Iată de ce cer Guvernului României să dezvăluie numele celor care au făcut parte in blestemata comisie ce a putut scorni un asemenea subiect, un subiect de cea mai bolşevică sorginte cu putinţă. Să aflăm şi noi numele celor care, plătiţi din buzunarul tău şi al meu, urzesc distrugerea sufletului copiilor noştri aducând-o la nivel naţional, la politică publica Ministerului Învăţământului.

Aceste scârnăvii trebuie repede şi nemilos îndepărtate din toate structurile statului, dar mai cu seamă din zonele educaţiei, acolo unde pot mârşav influenţa miniţile încă necoapte ale odoarelor noastre. Precum chirurgul îndepărtează infecţia, aşa trebuie să procedeze şi guvernul cu aceste focare de mizerie umană până acţiunile lor nu-şi vor fi făcut efectele scontate.

Există nişte socoteli care spun că, mai ales în marile oraşe, mai bine de 60 la sută dintre directorii sau adjuncţii acestora sunt datori entităţilor străine de tip Soros. Ei au fost momiţi cu iluziile unui Occident atotputernic şi s-au bucurat de mărgeluţe colorate şi bucăţi de plastic sclipitor, iar acum sunt slugi pe viaţă ale unor asociaţii maladive, poate că pe aici se regăsesc şi coarnele şi coada lui Soros, dar a sosit vremea să le smulgem din rădăcină.

Trebuie să ne apărăm copiii. Mintea lor nu trebuie otrăvită şi infestată de idei demonice. Curăţaţi infecţia din învăţământ până nu o să ne curăţe ea pe noi toţi, ucigându-ne viitorul. Dacă nu puteţi, spuneţi-le public numele, măcar să ştim să îi evităm şi să ne ţinem copii departe de minţile lor.

Pentru că asta e datoria noastră ca părinţi.

Pentru că asta este datoria nostră ca români.

Guvernule, fă-şi treaba şi protejează-ţi viitorul, dă-i afară pe mişeii sorosisti din structurile de stat. Fă curăţenie, a sosit primăvara. Primăvara românească!

Ninel PEIA

www.ninelpeia.ro

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.