Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Agenţia Europeană a Medicamentului recunoaște că a greșit și avertizează: A doua doză de AstraZeneca NU trebuie administrată în caz de tromboză

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam vaccin astrazeneca

A doua doză de vaccin împotriva COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford nu trebuie administrată persoanelor care au avut cheaguri de sânge şi valori scăzute de trombocite după primirea primei doze de vaccin, a indicat Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), relatează Reuters.

Sfaturile pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii au fost oferite de EMA în cadrul unei revizuiri în curs a unor cazuri rare de formare de cheaguri de sânge, dar severe, posibil legate de vaccinare şi, de asemenea, după administrarea vaccinului Johnson & Johnson.

EMA a analizat din martie astfel de cheaguri formate în abdomen şi pe creier şi a recomandat ca pe etichetele ambelor vaccinuri să fie înscris un avertisment cu privire la problemele de coagulare, menţionând în acelaşi timp că beneficiile generale depăşesc orice riscuri.

Atât vaccinul AstraZeneca, cât şi J&J utilizează versiuni diferite ale unui virus rece pentru a determina un răspuns imun la COVID-19.

''În timp ce cazurile cu cheaguri de sânge şi trombocite scăzute după vaccinare sunt foarte rare, EMA continuă să recomande oamenilor să fie conştienţi de simptome ... astfel încât să poată primi prompt tratament medical specializat dacă este necesar''.

Potrivit agenţiei europene, oamenii ar trebui să fie atenţi la orice semne de cheaguri de sânge sau trombocite scăzute în termen de trei săptămâni de la primirea primei doze a vaccinului produs de AstraZeneca, Vaxzevria, şi cele mai recente recomandări să fie menţionate pe produs.

AstraZeneca şi Universitatea Oxford nu au reacţionat deocamdată la aceste recomandări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.