DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Airbus rămâne cel mai mare și important producător de avioane din lume, în ciuda pandemiei de COVID-19

Digi 24
Airbus A320

Constructorul aeronautic european Airbus a anunţat vineri că anul trecut a livrat 566 de avioane comerciale, cu 34% mai puţin decât cele 863 de aeronave livrate în 2020, pe fondul dificultăţilor provocate de pandemia de Covid-19 companiilor aeriene din întreaga lume, transmite AFP.

În pofida scăderii cu o treime a numărului de avioane livrate în 2020, Airbus a rămas pentru al doilea an consecutiv cel mai mare producător global de avioane, în condiţiile în care rivalul american Boeing a livrat doar 118 aeronave în primele 11 luni ale anului trecut, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Vaccinul Moderna va ajunge în România! Care sunt principalele diferențe între cele două tipuri de vaccin

De asemenea, Airbus a anunţat vineri că pe parcusul anului trecut a primit comenzi ferme pentru 268 de avioane, ceea ce înseamnă o scădere de 65% comparativ cu 2019, când a primit comenzi ferme pentru 768 de avioane.

Numărul de avioane livrate constitutie un indicator al rentabilităţii în industria aeronautică pentru că, în mod normal, companiile aeriene plătesc pentru avioanele comandate unui constructor aeronautic în momentul în care li se livrează avioanele. În 2020 însă, companiile aeriene s-au confruntat cu o scădere dramatică a traficului aerian, din cauza pandemiei, astfel că multe companii au încercat să amâne sau să anuleze comenzile făcute anterior pentru avioane noi.

"Pentru a depăşi restricţiile impuse călătoriilor internaţionale, echipele Airbus au pus la punct o soluţie inovatoare de livrări electronice care a reprezentat peste 25% din livrările din 2020. Acest dispozitiv a permis clienţilor noştri să recepţioneze avioanele lor, dar a redus necesitatea pentru ca echipele lor să călătorească", a precizat Airbus.

La finele lunii decembrie carnetul de comenzi al Airbus se ridica la 7.184 de aparate, faţă de 7.482 de aparate la finele lui 2019.

"Pe baza livrărilor noastre din 2020, suntem prudent optimişti cu privire la 2021, chiar dacă persistă numeroase provocări şi incertitudini pe termen scurt", a afirmat directorul general de la Airbus, Guillaume Faury.

Airbus este lider global în aeronautică, spaţiu şi servicii conexe. În 2019, a generat venituri de 70 de miliarde de euro şi a avut 135.000 de angajaţi. De asemenea, Airbus oferă o gamă variată de avioane de pasageri, de la 100 la peste 600 de locuri. Airbus mai furnizează elicoptere, aeronave-cisternă, de luptă, de transport şi pentru alte misiuni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.