DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ALERTĂ - Atac armat la o bibliotecă din SUA: Mai mulți morți și răniți în urma incidentului - VIDEO

www.foxnews.com
atac armat SUA bibliotecă

Două persoane au fost ucise şi patru spitalizate luni după-amiază după ce un tânăr a deschis focul într-o bibliotecă publică din orăşelul Clovis, în statul New Mexico (sudul SUA), au anunţat responsabili locali, informează Reuters.

Agresorul a fost arestat după ce poliţia a înconjurat clădirea.

Citește și: Consiliul de Securitate al ONU se reunește DE URGENȚĂ, după ultima racheta lansată de Phenian: Anunțul SUA

Aceste crime comise într-un astfel de loc public reprezintă o lovitură tragică pentru localitatea de fermieri situată aproape de graniţa cu statul Texas, a declarat primarul din Clovis, David Lansford.

"Este o lovitură grea pentru comunitatea noastră", a spus Lansford într-o conferinţă de presă. "Două persoane şi-au pierdut viaţa. Familiile lor nu le vor mai vedea venind acasă", a adăugat el, conform Agerpres.

Responsabila bibliotecii, Vanessa Aguirre, a spus că era în Biblioteca Publică Clovis-Carter împreună cu fiul său când a intrat un bărbat şi "a început să tragă" în aer, a relatat The Eastern New Mexico News. "Totul s-a întâmplat atât de repede", a mai declarat ea ziarului.

Site-ul acestui ziar local a arătat imagini cu poliţişti înarmaţi apropiindu-se de bibliotecă, în timp ce un tânăr era luat de acolo de un poliţist şi o femeie care părea rănită era transportată într-o ambulanţă.

Şeful poliţiei, Douglas Ford, a declarat la conferinţa de presă că tânărul era suspectul. El nu a comunicat numele sau vârsta atacatorului prezumtiv, dar a spus că acesta s-a predat când poliţiştii au ajuns la faţa locului.

Citește și: ALARMĂ MAXIMĂ pentru puterile lumii: Coreea de Nord a lansat o rachetă în direcția Japoniei! Reacții dure

Ford nu a comunicat nici detalii despre victime, în afară de a spune că cele două persoane care au murit erau femei. Răniţii sunt două femei şi doi bărbaţi, a mai declarat Ford. El nu a spus ce vârstă au.

Potrivit Eastern New Mexico News, poliţia a înconjurat clădirea bibliotecii mai mult de o oră.

Clovis, cu o populaţie de aproximativ 40.000 de locuitori, este situat la 306 km est de Albuquerque. Aici se află baza forţelor aeriene americane Cannon Air Force Base.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.