Premierul grec Alexis Tsipras a efectuat miercuri o vizită simbolică la catedrala Sfânta Sofia din Istanbul în cadrul unei vizite ce are ca obiectiv îmbunătăţirea relaţiilor cu Turcia, tensionate de disputele teritoriale, cele asupra resurselor de energie şi de problema Ciprului, relatează Reuters preluată de Agerpres.
Tsipras a avut marţi la Ankara o întrevedere cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în cadrul căreia acesta a afirmat că aşteaptă mai multă cooperare din partea Greciei în ceea ce priveşte repatrierea a opt soldaţi turci care au fugit în Grecia în urma puciului eşuat din iulie 2016.
Tsipras a declarat în cadrul unei conferinţe de presă comune că puciştii nu sunt bineveniţi în Grecia, menţionând că în cazul celor opt militari este vorba de o problemă ce ţine de sistemul judiciar.
El a spus că ambele ţări au fost de acord să diminueze tensiunile în Marea Egee şi să adopte măsuri de consolidare a încrederii. Diferendele cu Turcia "pot şi trebuie soluţionate prin dialog", a adăugat premierul grec.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Erdogan, Ibrahim Kalin, l-a însoţit pe Tsipras în cursul vizitei la catedrala Sfânta Sofia, care a fost cea mai importantă catedrală a creştinismului timp de 900 de ani şi una dintre cele mai mari moschei ale Islamului pentru încă 500 de ani. Catedrala are statut de muzeu din 1935.
Tsipras va vizita în continuare o insulă lângă Istanbul pentru a participa la o slujbă la Şcoala teologică ortodoxă din Halki, centru de învăţământ până când a fost închis de statul turc în 1971. Refuzul Turciei de a-l redeschide este un alt subiect de dispută între cele două ţări.
Premierul grec se va întâlni, de asemenea, cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, liderul spiritual al creştinilor ortodocşi din întreaga lume, şi cu reprezentanţi ai comunităţii greceşti din Istanbul.
O altă sursă de tensiuni între vecinii de la Marea Egee este insula Ciprului, divizată în cursul unei invazii turceşti în 1974, declanşată de o lovitură de stat organizată de o juntă militară greacă. Negocierile de pace mediate de ONU între Grecia şi Turcia au eşuat în 2017.
State membre ale NATO, Grecia şi Turcia au fost aproape de un conflict militar în 1996 ca urmare a unei dispute asupra unei insule din Marea Egee.
Turcia a actualizat marţi o listă a foştilor ofiţeri militari căutaţi pentru presupusul lor rol în puciul din iulie 2016 şi a inclus opt ofiţeri turci care beneficiază de azil în Grecia. Ankara oferă o recompensă de 4 milioane lire turceşti (770.446 dolari) pentru fiecare dintre aceştia.
Alexis Tsipras a efectuat o vizită simbolică la catedrala Sfânta Sofia din Istanbul
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

567
Prima reacție a Kievului: Zelenski l-a felicitat pe Péter Magyar după victoria clară în alegerile parlamentare din Ungaria
567

2.224
Fiul lui Soros îl pulverizează pe Viktor Orban după alegerile din Ungaria
2.224

4.131
Relația lui Peter Magyar cu România. Cum s-a poziționat noul star al Ungariei la prezidențiale
4.131

1.205
IDF se pregătește pentru un nou conflict cu Iranul - Campanie de pregătire în presa israeliană
1.205

5.701
Schimbare de regim la Budapesta - Primele reacții la nivel european
5.701

1.988
Negocieri eșuate la Islamabad - Teheranul anunță care sunt principalele obstacole
1.988

8.782
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea / VIDEO
8.782

7.746
Rusia lansează scenariul ca „totul să degenereze” în Ungaria
7.746

14.877
Rezultate oficiale parțiale: Se prefigurează o schimbare majoră de regim în Ungaria / LIVE UPDATE
14.877

158
Soldații israelieni au lovit vehicule ONU cu un tanc în Liban
158

9.227
Declarații TISZA și FIDESZ după vot: Adversarul lui Viktor Orban și șeful de cabinet al premierului au dat primele semnale publice
9.227

78
Armistițiul de Paștele Ortodox - Ucraina se teme de reluarea atacurilor Rusiei
78

7.039
Ultimele date de la alegerile din Ungaria: Asistăm la o schimbare de putere?
7.039
















Comentează