Potop de complimente din partea Alinei Gorghiu la adresa lui Cătălin Predoiu, după ce copreşedintele PNL a apărut ca variantă de premier liberal, în locul fostului democrat-liberal.
"Am văzut ca numele meu este iarăși pus la grea încercare. Le transmit călduros celor care vor să mă promoveze, din când în când, în înalte funcții de stat, că PNL are un singur candidat și înalt și bine pregătit, în persoana lui Cătălin Predoiu. Nu e, deci, nevoie nici de propuneri, nici de dezminţiri. Şi eu, și Cătălin Predoiu suntem oameni mari, vaccinaţi şi ne bem cafeaua des împreună. Altfel, dezbaterile despre resursele umane ale partidului sunt bune mereu, dar şi mai bune dacă au ca scop înnoirea partidului și nu rotația de cadre", scrie Alina Gorghiu pe Facebook.
Declaraţia copreşedintelui PNL vine în contextul în care Cătălin Predoiu este acuzat de adversarii politici de implicare în dosarul finanţării ilegale a campaniei electorale a PNL Buzău din 2008, lucru negat vehement de fostul ministru al Justiţiei. Alina Gorghiu a fost menţionată de senatorul Cristian Bodea ca variantă potrivită pentru înlocuirea lui Predoiu în fruntea unui viitor guvern liberal.
Vezi şi: INTERVIU - Varianta 'Alina Gorghiu - premier', discutată în PNL: 'O considerăm foarte potrivită'
Vezi şi: Predoiu, aşteptat la colţ. Patru variante de premier în PNL (surse)
Comentează