Senatorul PNL Alina Gorghiu speră ca şi parlamentari din majoritatea PSD-ALDE să voteze în favoarea moţiunii de cenzură pe care Opoziţia urmează să o depună, astfel încât acest demers "să fie un succes".
"Moţiunea nu ţine doar de voinţa politică, ţine şi de aritmetica parlamentară. E un clişeu care, din păcate, e o realitate. S-au făcut discuţii, sper să existe şi rezultate. Însă Opoziţia este obligată să depună această moţiune de cenzură şi va fi un demers concretizat. (...) Eu doresc să existe acei parlamentari din majoritatea PSD-ALDE care ne lipsesc, astfel încât moţiunea să fie un succes, să facă pasul în votarea moţiunii. Individual s-a discutat cu foarte mulţi şi eu am discutat cu foarte mulţi colegi şi din PSD şi din ALDE. Până la vot nu vom putea avea garanţia că moţiunea va fi votată şi de aceştia", a afirmat Gorghiu, marţi, la Senat.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului ar putea fi depusă miercuri la Parlament
Alina Gorghiu speră în ajutorul parlamentarilor PSD-ALDE pentru succesul moțiunii de cenzură
Explorează subiectul
Articole Similare

1.538
Marcel Ciolacu intervine peste Nicușor Dan, în problema Consiliului de Pace: Aș fi decis din prima zi să mergem
1.538

1.509
Cine este vinovatul, în opinia fostului premier Orban, din cauza căruia nu a fost îmbunătățit ratingul de țară: Este neîncrederea în PSD
1.509

1.261
Marcel Ciolacu îl apără pe Constantin Toma: Nu e userist, e mai căpos. S-a ajuns la o linie roșie
1.261

2.079
Marcel Ciolacu: Cel mai bine, dacă se rupe guvernarea, e să mergem la anticipate
2.079

2.525
Ciolacu anunță singurul motiv pentru care PSD ar trebui să iasă de la guvernare. Avertismentul fostului premier: Se duce țara în cap
2.525

2.144
Marcel Ciolacu susține miniștrii PSD care boicotează reforma administrației: Suntem normali la cap? Am trecut prin recesiune și nu ne-am dat seama
2.144

2.088
Un lider liberal pune la punct PSD și pe Sorin Grindeanu: „Vorbesc despre responsabilitate, dar flirtează permanent cu populismul și chiar cu AUR”
2.088

1.691
Ministrul Agriculturii acuză că marfa Mercosur e plină de chimicale interzise în UE și modificată genetic: Noi vrem să testăm marfa!
1.691

4.526
Trei miniștri PSD resping reforma administrativă propusă de Bolojan: Florin Barbu anunță că nu votează nici bugetul pe 2026
4.526

5.371
„Ieșiți din securism!” – Mesaj dur al lui Sever Voinescu către președinte, premier și partid, despre „cel mai mare pericol pentru România”
5.371

1.730
Radu Miruță anunță ce a discutat cu Mark Rutte: Lumea se schimbă rapid!
1.730

2.243
Cîțu ia la țintă Guvernul, BNR și Fitch: „Soluțiile” implementate din vara lui 2025 nu doar că n-au ajutat, dar au înrăutățit vizibil situația economică
2.243

4.593
Consilierul lui Nicușor Dan îl face praf pe Călin Georgescu: Vorbește sistematic și dezarticulat. Dan spune ce gândește
4.593

















Comentează