Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Amânate sau nu, negocierile pentru formarea noului Guvern merg înainte

negocieri

O mică furtună politică a izbucnit ieri la București după ce președintele PSD și viitorul premier al României, Marcel Ciolacu, a propus public suspendarea negocierilor pentru formarea noului guvern și rezolvarea problemei din Educație - greva din învățământ.

După un ”schimb intens de focuri” între lideri ai PSD și PNL s-a ajuns și la un acord rapid între actualul șef al Guvernului și viitorul prim-ministru. O întâlnire cu sindicatele din Educație pentru a încerca prevenirea grevei generale anunțate deja pentru luni.

Dar discuțiile neoficiale privind noul guvern au continuat în culise.

UDMR a acceptat prin vot în Biroul Permanent al Uniunii să continue negocierile cu PNL și PSD - își doresc în continuare menținerea Ministerului Dezvoltării, dar s-ar mulțumi și cu o compensație cât de cât atrăgătoare. Dacă lucrurile merg în acest sens ei vor rămâne cu poziția de vicepremier, Ministerul Mediului și foarte probabil încă un minister primit ca urmare a pierderii Dezvoltării. Au pierdut și Ministerul Sportului care merge spre PSD prin fuziunea cu Ministerul Familiei.

Surse apropiate negocierilor susțin pentru STIRIPESURSE.RO că este foarte posibil ca MIPE (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) să fie solicitate când vor fi reluate negocierile oficiale. Și cel mai probabil îl vor și primi.

De partea lor liberalii sunt în parte mulțumiți. Vor avea o poziție de vicepremier.

Mulțumiți că vor reuși să preia Ministerul Dezvoltării, crucial pentru mulțumirea primarilor în an electoral, dar nemulțumiți că vor pierde pe alte părți: Vor ceda clar PSD-ului Ministerul Transporturilor (negociat mai de mult și primind la schimb șefia ANRE), vor ceda Ministerul Antreprenoriatului și Turismului tot la PSD care va fuziona cu Ministerul Economiei, vor ceda Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării spre PSD și foarte probabil vor fi nevoiți să cedeze și MIPE.

Vor primi Ministerul Finanțelor (care va fi preluat în proporție foarte mare de Sebastian Burduja, actualul titular de la Digitalizare) și Ministerul Dezvoltării și foarte probabil Ministerul Culturii. Vor păstra și Justiția, dar și Energia și Internele. Surse apropiate negocierilor susțin pentru STIRIPESURSE.RO că este foarte probabil ca ei să solicite la viitoarele negocieri un alt minister ”greu”: poate Agricultura, poate Sănătatea...

PSD își va asigura partea leului.

Va prelua poziția de prim-ministru și va avea și una de vicepremier. Va rămâne cu Transporturile, Munca, Apărarea și Munca. Poate și Agricultura și Sănătatea... dar unul din ele așa cum spuneam deja va fi solicitat de PNL și este posibil să fie cedat.

Primesc cele două noi ministere formate prin fuziuni - Ministerul Familiei cu Ministerul Sportului și Tineretului  și Ministerul Economiei cu Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.

Negocierile vor continua în ritm accelerat după ce se va rezolva cât de cât problema din Educație și este foarte posibil ca așa cum s-a convenit deja noul Guvern să fie instalat înainte de mini-vacanța de 1 iunie - Rusalii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.