Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Amenzile şi controalele ANAF de care firmele POT SCĂPA – LISTĂ

anaf

Proiectul oficial al Legii prevenirii, recent adoptat de Guvern şi aflat în dezbaterea Parlamentului,  cuprinde o listă de 105 puncte cu amenzi şi alte sancţiuni de care firmele ar urma să scape.

Potrivit proiectului, fără a fi sancţionate, firmele care se află la prima abatere ar urma să aibă la dispoziţie 90 de zile pentru a remedia neregulile descoperite de ANAF sau alte instituţii de control, potrivit site-ului Startupcafe.

După expirarea termenului de 90 de zile, autorităţile vor demara obligatoriu, în termen de încă 10 zile, un nou control la firmele în cauză. Dacă neregulile nu au fost îndreptate, abia atunci se vor putea aplica sancţiuni.

 

Citeşte şi: România a semnat Convenţia pentru implementarea măsurilor legate de prevenirea erodării

 

De cealaltă parte, dacă firmei i se descoperă aceleaşi nereguli în termen de 3 ani, nu va mai beneficia de păsuirea de 90 de zile şi va fi sancţionată direct.

Pentru ca firmele din România să poată beneficia de aceste măsuri este nevoie ca legea să treacă de Senat şi apoi de Camera Deputaţilor, ca for decizional. Ulterior, să fie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis şi să fie publicată în Monitorul Oficial.

Mai mult decât atât, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, Ministerul pentru Mediul de Afaceri are OBLIGAŢIA să dezvolte şi să opereze un portal dedicat oferirii de servicii online şi informaţii cu privire la " legislaţia în vigoare, drepturile şi obligaţiile firmelor, contravenţiile supuse prevenirii etc."

 

Legea prevenirii - proiect by Claudiu on Scribd

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.