Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANAF atentează cu nesimțire la libertatea noastră!

alexandru petria

Când vrei să promovezi o măgărie, o măsură cu caracter discutabil, încerci s-o strecori când lumea este ocupată și are atenția distrasă, cum e perioada concediilor. Este o manevră diversionistă clasică, din arsenalul structurilor care încearcă să acapareze cât mai multă putere într-un stat.

Punerea acum în dezbatere publică a pretențiilor ANAF, un proiect de ordonanță, prin care instituția ar avea dreptul să afle tot ce cumpărăm cu cardurile are în spate această logică. Intenția este un atentat evident la libertatea noastră, încercarea unui pas spre posibila controlare totală a populației de către un grup neales democratic, din umbră. E un câmp liber de influențare și șantaje, în fiecare dintre păturile societății, pentru o mai eficientă manipulare.

Dacă va trece ordonanța, cei care vor avea acces la datele stocate de ANAF o să știe titlul ultimei cărți cumpărate, când, la ce oră și în ce minut v-ați luat tampoane igienice, ce tip de băutură preferați, unde dormiți la hotel fără soție, spre ce direcție plecați de acasă, ce mâncați de obicei și cât, de câte plinuri de benzină aveți nevoie, ce marcă de hârtie igienică folosiți, ce produse de slăbire încercați, când sunteți bolnav și de ce boală suferiți- voi sau copiii, absolut orice.

Cine nu-și dă seama de pericol, nu are întreaga armată de pitici de pe creier acasă. Ori nu știe ce înseamnă libertatea. Ori e prost grămadă.

Indivizii care argumentează pro ordonanță, luând ca paravan, de înșelat fraierii, argumente strict economice, au o vajnică mentalitate totalitară. Și o nesimțire crasă.

Mai răsfirați, băieți, mai răsfirați!

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.