Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Analist financiar: 'Cine doreşte refinanţarea creditului să compare dobânda anuală efectivă şi să plătească în avans cât mai mult'

credit lei

Cei care doresc refinanţarea unui credit pentru a beneficia de noul indice de calcul a ratelor trebuie să compare dobânda efectivă anuală a tuturor băncilor din piaţă şi să încerce să plătească în avans cât mai mult, pentru a reduce din comisioane, a declarat, miercuri, Irina Chiţu, analist şi director general al platformei de servicii financiare Finzoom, potrivit agerpres.ro.

Citește și: PSD reacționează! ‘Iohannis e supărat că României îi merge bine!’ .

"Trebuie să ne uităm şi să comparăm întreaga piaţă, pentru că sunt bănci care au menţinut dobânzile, bănci care le-au mărit şi unele care le-au scăzut. Comparaţia s-a făcut pentru propriul produs. Dacă facem o comparaţie între bănci, să o facem nu doar după dobândă, ci în funcţie de dobânda anuală efectivă, ceea ce înseamnă costul total al creditului, atât dobânzi, cât şi comisioane. Şi să facem un top al băncilor în funcţie de dobândă pentru creditul pe care ni-l dorim. Aceasta deoarece o bancă e posibil să fi mărit dobânzile, dar în continuare să fie în top 5, iar una să fi micşorat dobânzile, dar să nu fie în top 5", consideră Chiţu, care a participat la Forumul Pieţei Financiare.

Ea a precizat că orice credit refinanţat presupune costuri suplimentare, iar, dacă vorbim de unul ipotecar, aici intră şi costurile cu terţii, respectiv cele cu evaluatorul şi notarul, care pot ajunge chiar şi la 1.000 de euro.

Citește și: Lovitură pentru PSD: Klaus Iohannis speculează la maximum ruptura dintre Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă!

"Primul pas pentru refinanţare este să mergem la bancă şi să spunem care este problema, să facem împreună cu ea simulări. Important este să comparăm, să luăm o decizie pentru noi, fiecare, cum ne împrumutăm. Pentru creditele ipotecare este mai bine să plătim în avans, de câte ori putem, cu reducerea perioadei de creditare, pentru a plăti cât mai puţine comisioane şi dobânzi", a continuat Chiţu.

Potrivit acesteia, deja sunt bănci care au anunţat că reduc marjele pentru refinanţări, iar altele au tot felul de promoţii, precum zero comision de analiză a dosarului.

Ea a mai spus că, legal, băncile nu pot schimba deocamdată ROBOR cu IRCC la creditele Prima Casă şi aşteaptă acea ordonanţă de urgenţă anunţată de autorităţi care să legifereze acest lucru.

Citește și: Se anunță un nou mega-protest #Rezist! Mii de oameni vor umple Piața Victoriei!

Întrebată dacă IRCC este mai avantajos decât ROBOR, Chiţu a răspuns: "Pentru creditele noi, va fi mai avantajoasă aplicarea ultimului IRCC, pentru că diferenţa este de aproape un punct procentual. Numai că nimeni nu poate să garanteze că dobânzile vor rămâne jos, pentru că dobânzile sunt pe creştere. Oricum, mai este de adăugat faptul că, dacă în acest moment dobânda de politică monetară este de 2,5%, nici ROBOR, nici IRCC nu pot creşte mai mult de 3,5%, cu cât se pot împrumuta băncile direct la BNR".

La începutul lunii mai, Banca Naţională a României (BNR) a publicat noul indice referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, care este de 2,36% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.