Premium
În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă propune o analiză pe tema discuțiilor pentru numirea viitorilor șefi ai principalelor instituții din Uniunea Europeană, în contextul tensiunilor tot mai evidente dintre Franța și Germania.
Hotnews:
Europa alege un nou lot de preşedinţi ai UE şi nu există nimic asemănător cu simbolurile unei încoronări pentru Franţa şi Germania, pentru a arăta lumii cât de apropiată este relaţia lor - şi cine mai exact se află în partea de sus. Atunci când generalul Charles de Gaulle l-a invitat pe Konrad Adenauer la o "Liturghie pentru pace", în 1962, aceasta a fost oficiată în Catedrala din Reims, unde regii francezi au fost încoronaţi încă din secolul al VI-lea.
Evenimentul a fost o reconciliere istorică, după trei războaie catastrofale, dar De Gaulle a ales totuşi un scaun care era cu mult mai înalt decât cel al cancelarului german. Şase decenii mai târziu, cu puterea economică a Berlinului acum ascendentă, Angela Merkel şi Emmanuel Macron au reînnoit jurămintele legăturii franco-germane în ianuarie, semnând tratatul de la Aachen, într-o sală în care împăraţii romani au organizat cândva ceremonii de încoronare. Dar în locul unui fundal de bolţi medievale, potrivite pentru ambiţia lui Macron, gazdele germane au pus liderii în faţa unui panou alb, acoperit cu litere negre funcţionale. "Asta a spus totul", spune un oficial de rang înalt, prezent la ceremonie. Merkel, acum în relaţii cu al patrulea preşedinte francez, nu este dornică de o astfel de mare ambiţie.
Episodul este o perspectivă asupra unui dublu act politic asimetric, care, alături de restul conducerii UE, este confiscat de tranziţie. Bruxelles-ul se află într-o luptă pentru succesiune, iar relaţia franco-germană, cândva forţa diriguitoare a proiectului european, îşi arată tensiunile. La summit-ul de la Bruxelles, de săptămâna viitoare, UE ar trebui să înceapă să numească noi preşedinţi pentru principalele sale instituţii - Comisia Europeană, Consiliul European, Banca Centrală Europeană şi Parlamentul European.
Este o şansă pentru cei doi parteneri de vârf să modeleze rezultatul. Cu toate acestea, mai degrabă decât să se grăbească spre Berlin pentru a încheia o înţelegere, Macron îi provoacă în mod deschis pe cancelarul veteran şi pe aliaţii săi de centru-dreapta din Partidul Popular European. În special îl are în vedere pe Manfred Weber, candidatul principal al PPE şi alegerea oficială a doamnei Merkel, pentru Comisie. Scopul lui Macron este însă mai larg: "să reechilibreze Europa", prin alianţe cu progresiştii şi liberalii, pentru a pune capăt "obiceiurilor hegemonice", cum le numesc înalţii oficiali francezi, ale PPE-ului dominat de Berlin. Perturbatorul-şef al Franţei îşi îndreaptă energia spre reţelele politice care au sprijinit două decenii de dominaţie germană la Bruxelles.
"Până la Aachen, [Franţa şi Germania] au fost parteneri", declară Claire Demesmay, de la Consiliul German pentru Relaţii Externe. "După aceea, au devenit competitori, deoarece a început campania electorală pentru alegerile europene". Cu o subestimare caracteristică, Merkel a recunoscut pentru ziarul Süddeutsche Zeitung că cei doi lideri au "diferenţe de mentalitate", precum şi "diferenţe în modul în care înţelegem rolurile noastre". Un aliat al cancelarului şi-a exprimat mai exact punctul de vedere despre Macron: "Este vorba numai despre el, el, el".
Tensiunea a denaturat ceea ce a rămas din aşa-numitul "Schicksalsgemeinschaft" german - ataşamentul faţă de un destin comun. (Mai multe detalii AICI)
RFI:
In programul executivului figurează mai multe reforme urgente, cum ar fi cea legată de sistemul de pensii, de îndemnizaţiile de şomaj, de reorganizarea unor instituţii, de statutul intreprinderilor mici şi mijlocii. Una din concluziile scrutinului european de pe 26 de mai este şi aceea că pe viitor partidele care nu vor avea un angajament ecologic serios vor pierde încrederea alegătorilor. Verzii, cum li se mai spune, au devenit al treilea partid al Franţei, după formaţiunea prezidenţială şi după cea naţionalistă. Cum se vor distribui voturile verzilor şi ale electoratului ecologist la viitoarele alegeri prezidenţiale nu este greu de imaginat: ele vor merge spre candidatul care va dovedi că a înţeles urgenţa ecologică.
Lui Emmanuel Macron i se repoşează că s-a angajat, la ora la care era candidat la prezidenţiale, în favoarea unor măsuri destinate să protejeze mediul înconjurător, dar pe care nu le-a pus încă în aplicare. Din foaia de parcurs detaliată de primul ministru rezultă că pînă în 2022, cînd vor avea loc viitoarele alegeri prezidenţiale, Emmanuel Macron îşi propune o consolidare a bilanţului său ecologic.
Franţa va închide o centrală nucleară vetustă, precum şi ultimele patru centrale care mai produc energie electrică pe bază de cărbune. Executivul se mai angajează să lanseze un program de reducere, pînă în 2035, cu 50 la sută a energiei obţinută pe bază de centrale nucleare. Aceasta este una din marile exigenţe ale verzilor care cred că sectorul nuclear rămîne o primejdie serioasă pentru mediul înconjurător şi pentru viitoarele generaţii. Franţa este campioană în Europa în materie de energie nucleară şi se vede renunţînd cu greu la acest statut, mai ales că energiile reciclabile nu şi-au dovedit încă eficienţa. Este imposibil practic ca o ţară ca Franţa să-şi asigure numai cu panouri solare sau cu eoliene energia de care are nevoie…
Executivul va accelera însă instalarea de eoliene pe mare, după modelul unor ţări nordice care au obţinut unele succese cu aceste dispozitive. (Mai multe detalii AICI)
Adevărul:
Joao Micaelo, pe atunci fiul de 14 ani al unor imigranţi portughezi, îşi amintea clar de băiatul asiatic în trening şi pantofi Nike care a intrat în 6A, o clasă de 22 de elevi de la mica sa şcoală publică unde se vorbea germana, din Berna, Elveţia, în 1998. Copii erau deja îb băncile lor, atunci când băiatul nou a fost prezentat ca Pak Un, fiu al unor diplomaţi nord-coreeni. Era un loc liber lângă Joao, aşa că băiatul, care era poreclit simpu „Un“, s-a aşezat în bancă. Copilul de 12 ani avea o tunsoare „castron“ şi începutul a ceea ce avea să devină o bărbie dublă pronunţată.
Cei doi au devenit apropiaţi, datorită faptului că erau colegi de bancă, dar şi pentru că nu aveau înclinaţii profunde spre studiu. Un era ruşinat atunci când i se cerea să răspundă la întrebări în faţa clasei – nu neapărat pentru că nu ştia răspunsurile, ci pentru că nu reuşea să se exprime. Aşa că Joao l-a ajutat cu temele în germană, în timp ce nou-venitul îşi ajuta prietenul cu matematica. Joao a spus că-şi aminteşte că Un era tăcut, dar era foarte hotărât şi capabil să-şi exprime punctul de vedere.
Abia câţiva ani mai târziu, Joao şi ceilalţi colegi de şcoală din Berna au realizat că noul elev era Kim Jong-un, viitorul lider al Coreei de Nord.
În multe feluri, timpul petrecut de Kim în Elveţia dezvăluie un adolescent şi o educaţie care nu era foarte diferită de a unui elev occidental obişnuit: iubea baschetbalul, trebuia să înveţe despre Martin Luther King Jr. şi Nelson Mandela şi avea o garderobă formată doar din haine ale unor branduri cunoscute.
Însă perioada petrecută în Elveţia, când a fost înscris atât la o şcoală particulară, cât şi la o şcoală publică germană, probabil că l-au învăţat pe Kim că dacă ar fi trăit în lumea exterioară, n-ar fi fost cu nimic ieşit din comun. Nimeni. Departe de a-l convinge să-şi schimbe ţara, aceşti ani i-au arătat necesitatea perpetuării sistemului care i-a transformat pe el, pe tatăl său şi pe bunicul său în zeităţi.(Mai multe detalii AICI)
