Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anchetă la Arad, după ce un pensionar a căzut dintr-un tramvai care s-ar fi pus în mişcare cu uşile deschise

Inquam Photos / George Calin
coada tramvaie

Un pensionar de 82 de ani, din Arad, a fost rănit şi transportat luni la spital, după ce a căzut dintr-un tramvai care s-ar fi pus în mişcare cu uşile deschise, cazul fiind cercetat atât de către poliţişti, cât şi de conducerea Companiei de Transport Public (CTP) Arad, scrie Agerpres.

Incidentul a avut loc în Piaţa Romană, din municipiul Arad, în momentul în care un tramvai a plecat din staţie, dar care, potrivit mai multor martori, ar fi avut uşile deschise. Unul dintre pasageri, un pensionar de 82 de ani, s-a dezechilibrat şi a căzut din tramvai, el fiind rănit. 

Martorii au sunat la 112, iar victima a fost preluată de un echipaj SMURD, fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. 

"Pacientul a ajuns la Unitatea Primire Urgenţe conştient, acuzând dureri în zona umărului, el fiind suspus unor investigaţii medicale", a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Simina Roz.

Citește și: Un elicopter intervine pentru stingerea incendiului de pădure de la Malaia

Medicii suspectează că pensionarul are o fractură de humerus, urmând ca tomografia să confirme sau să infirme acest diagnostic. 

Reprezentanţii CTP Arad au precizat că incidentul este cercetat la nivelul companiei, urmând să se stabilească dacă vatmanul a pornit de pe loc cu uşile deschise, aşa cum susţin unii călători. 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Claudia Iuga, a declarat că în acest caz se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, vatmanul riscând să-i fie întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.